Mersul pe jos

Recenzii ale cititorilor

Recenzile la „Elogiu naturii sălbatice” reflectă o gamă largă de perspective asupra eseului contemplativ al lui Thoreau despre natură și mersul pe jos. În timp ce mulți cititori îi apreciază intuițiile filosofice și relația profundă pe care o descrie între umanitate și lumea naturală, unii consideră conținutul ca fiind depășit sau dezechilibrat.

Cititorii apreciază proza reflexivă a lui Thoreau, care încurajează contemplarea și legătura cu natura. Eseul este considerat inspirațional, promovând ideea de plimbare atentă și frumusețea naturii sălbatice. În plus, concizia cărții și disponibilitatea ca resursă gratuită sunt considerate avantaje. Mulți utilizatori au evidențiat, de asemenea, interacțiunea bogată dintre text și imaginile însoțitoare în alte versiuni, îmbunătățind experiența de lectură.

Unii recenzenți consideră că eseul ar putea să nu satisfacă așteptările din cauza titlului și a accentului înșelător, afirmând că este mai puțin despre mersul pe jos și mai mult despre pledoaria pentru sălbăticie. Proza este descrisă ca fiind înfloritoare și ar putea conține un vocabular complex, care poate fi învechit sau provocator pentru unii cititori. În plus, există critici cu privire la faptul că viziunea lui Thoreau asupra lumii reflectă o perspectivă etnocentrică și nu acordă atenție contextelor sociale și istorice. Unii cititori s-au simțit frustrați de lipsa textului în versiunile Kindle gratuite.

(pe baza a 282 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Walking

Conținutul cărții:

În decursul vieții mele am întâlnit doar una sau două persoane care înțelegeau arta de a merge, adică de a se plimba - care aveau un geniu, ca să spunem așa, pentru sauntering, cuvânt care este frumos derivat „de la oamenii leneși care rătăceau prin țară, în Evul Mediu, și cereau de pomană, sub pretextul că merg laSainte Terre”, în Țara Sfântă, până când copiii exclamau: „Acolo merge un SainteTerrer”, un Saunterer, un Holy-Lander. Cei care nu merg niciodată în Țara Sfântă în plimbările lor, așa cum pretind ei, sunt într-adevăr simpli leneși și vagabonzi; dar cei care ajung acolo sunt sauntari în sensul bun, așa cum vreau eu să spun.

Cu toate acestea, unii ar deriva cuvântul de la sans terre, fără pământ sau casă, ceea ce, prin urmare, în sensul bun, va însemna că nu au o casă anume, dar se simt la fel de bine peste tot. Căci acesta este secretul unei plimbări reușite. Cel care stă tot timpul nemișcat într-o casă poate fi cel mai mare vagabond dintre toți; dar, în sensul bun al cuvântului, saunetistul nu este mai vagabond decât râul care șerpuiește, căutând tot timpul cel mai scurt curs spre mare.

Dar eu prefer prima variantă, care, într-adevăr, este cea mai probabilă derivare. Pentru că fiecare plimbare este un fel de cruciadă, predicată de un oarecare Petru Hermit din noi, pentru a merge mai departe și a recuceri această Țară Sfântă din mâinile necredincioșilor.