The Rights of Man (Drepturile omului)

Recenzii ale cititorilor

Recenzile la „Drepturile omului” de Thomas Paine subliniază importanța sa ca tratat filosofic și politic care pledează pentru drepturile individuale și responsabilitățile guvernului. Criticii îi laudă elocvența și relevanța pentru discuțiile contemporane despre libertate, democrație și guvernare. Cu toate acestea, unii au considerat cartea lungă și uneori depășită în recomandările sale specifice, în special în ceea ce privește contextul politic al epocii lui Paine.

⬤ Considerată o lectură esențială pentru înțelegerea drepturilor și a libertății.
⬤ Elocvent scrisă și inspiratoare.
⬤ Oferă un context istoric pentru problemele politice contemporane.
⬤ Util pentru studenții de teorie politică.
⬤ Evidențiază relația dintre guvern și cei guvernați.
⬤ O contribuție valoroasă la discuțiile privind democrația și drepturile cetățenilor.

⬤ Unele părți ale cărții par învechite sau irelevante pentru cititorii moderni.
⬤ A doua jumătate a cărții este criticată pentru wishful thinking și lipsa de aplicabilitate.
⬤ Pasajele lungi și propozițiile interminabile pot fi plictisitoare.
⬤ Limbajul complex și referințele istorice ar putea îngreuna urmărirea de către unii cititori.
⬤ Criticile anumitor sisteme politice pot părea prea detaliate sau plictisitoare.

(pe baza a 191 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Rights of Man

Conținutul cărții:

The Rights of Man (1791), o carte a lui Thomas Paine, care include 31 de articole, afirmă că revoluția politică populară este permisă atunci când un guvern nu protejează drepturile naturale ale poporului său. Folosind aceste puncte ca bază, acesta apără Revoluția Franceză împotriva atacului lui Edmund Burke din Reflections on the Revolution in France (1790). Paine a fost un susținător foarte puternic al Revoluției Franceze care a început în 1789; el a vizitat Franța în anul următor.

Mulți gânditori englezi au susținut-o, inclusiv Richard Price, care a inițiat controversa Revoluției prin predica și pamfletul său în care făcea paralele favorabile între Revoluția glorioasă din 1688 și Revoluția franceză. Intelectualul conservator Edmund Burke a răspuns cu un atac contrarevoluționar intitulat Reflections on the Revolution in France (1790), care s-a adresat puternic clasei agrare și s-a vândut în 30.000 de exemplare. 3) Rights of Man a lui Paine a fost tipărită de Joseph Johnson pentru publicare la 21 februarie 1791, apoi retrasă de teama urmăririi penale. J. S. Jordan a intervenit și a publicat-o pe 16 martie. Cartea de 90.000 de cuvinte a apărut pe 13 martie, cu trei săptămâni mai târziu decât era programat. S-a vândut în până la un milion de exemplare și a fost "citită cu nerăbdare de reformatori, disidenți protestanți, democrați, artizani londonezi și muncitori calificați din fabricile noului nord industrial." Paine susține că interesele monarhului și ale poporului său sunt unite și insistă asupra faptului că Revoluția Franceză ar trebui înțeleasă ca una care atacă principiile despotice ale monarhiei franceze, nu pe regele însuși, și ia Bastilia, principala închisoare din Paris, pentru a simboliza despotismul care a fost răsturnat.

Drepturile omului își au originea în natură, prin urmare, drepturile nu pot fi acordate prin intermediul unei carte politice, deoarece aceasta implică faptul că drepturile sunt revocabile din punct de vedere juridic, prin urmare, ar fi privilegii: Este o pervertire a termenilor să spui că o cartă dă drepturi. Aceasta operează printr-un efect contrar - acela de a retrage drepturi. Drepturile sunt inerente tuturor locuitorilor; dar cartelele, prin anularea acestor drepturi ale majorității, lasă dreptul, prin excludere, în mâinile câtorva... Prin urmare, acestea... sunt instrumente ale nedreptății... Prin urmare, faptul trebuie să fie că indivizii, ei înșiși, fiecare, în propriul său drept personal și suveran, au încheiat un contract între ei pentru a produce un guvern: și acesta este singurul mod în care guvernele au dreptul să apară și singurul principiu pe baza căruia au dreptul să existe. Singurul scop al guvernului este protejarea individului și a drepturilor sale inerente, inalienabile; orice instituție socială care nu aduce beneficii națiunii este ilegitimă - în special monarhia și aristocrația. Perspicacitatea cărții derivă din Epoca Luminilor, în special din Al doilea tratat de guvernare, de John Locke. Dezvoltarea mai completă a acestei poziții pare să fi fost elaborată într-o noapte, în Franța, după o seară petrecută cu Thomas Jefferson și, posibil, cu Lafayette, discutând un pamflet al conservatorului din Philadelphia James Wilson despre constituția federală propusă.