The Voyage Out

Recenzii ale cititorilor

Recenziile la „The Voyage Out” de Virginia Woolf reflectă o gamă largă de opinii, de la apreciere profundă la frustrare. Mulți cititori laudă proza lui Woolf ca fiind frumoasă și elocventă, remarcând stilul ei liric și capacitatea de a crea personaje vii și de a explora teme profunde. Cu toate acestea, alții critică romanul pentru ritmul lent și lipsa de acțiune, descriindu-l ca fiind plictisitor și dificil de parcurs. Unii cititori exprimă o diviziune clară în primirea cărții; în timp ce unii îi apreciază profunzimea tematică și explorarea personajelor, alții o găsesc plictisitoare și lipsită de o intrigă convingătoare.

⬤ Proză frumoasă, lirică.
⬤ Explorarea profundă a unor teme precum genul, căsătoria și dezvoltarea personală.
⬤ Portret viu al personajelor.
⬤ Oferă o perspectivă nouă asupra lucrărilor de început ale lui Woolf.
⬤ Unii cititori consideră că oferă o perspectivă valoroasă asupra experienței umane.

⬤ Ritmul lent și lipsa de acțiune o pot face plictisitoare pentru unii cititori.
⬤ Este posibil ca personajele să nu fie suficient de distincte, ducând la confuzie.
⬤ Considerată plictisitoare și repetitivă de către unii recenzenți.
⬤ Unele ediții au probleme de calitate, cum ar fi OCR slab și text lipsă.
⬤ S-ar putea să nu fie pe placul celor care caută o narațiune axată pe complot.

(pe baza a 76 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

Întrucât străzile care duc de la Strand la Embankment sunt foarte înguste, este mai bine să nu le parcurgeți braț la braț. Dacă persistați, funcționarii avocați vor trebui să facă salturi în noroi; tinerele dactilografe vor trebui să se agite în spatele vostru.

Pe străzile Londrei, unde frumusețea nu este luată în seamă, excentricitatea trebuie să plătească pedeapsa și este mai bine să nu fii foarte înalt, să porți o mantie albastră lungă sau să bați aerul cu mâna stângă. Într-o după-amiază de început de octombrie, când traficul devenise mai alert, un bărbat înalt s-a plimbat pe marginea trotuarului cu o doamnă la braț. Priviri furioase se loveau de spatele lor.

Figurile mici și agitate - căci, în comparație cu acest cuplu, majoritatea oamenilor păreau mici -, decorate cu stilouri și încărcate cu cutii de expediții, aveau întâlniri de respectat și primeau un salariu săptămânal, așa că exista un motiv pentru privirea neprietenoasă care a fost aruncată asupra înălțimii domnului Ambrose și asupra mantiei doamnei Ambrose. Dar o vrajă îi pusese pe amândoi, bărbat și femeie, dincolo de raza de acțiune a răutății și a nepopularității.

În cazul lui, se putea ghici din buzele mișcătoare că era vorba de gând; iar în cazul ei, din ochii fixați drept în fața ei, la un nivel mai înalt decât ochii celor mai mulți, că era vorba de durere. Doar disprețuindu-i pe toți cei pe care îi întâlnea se ferea de lacrimi, iar frecarea oamenilor care treceau pe lângă ea era evident dureroasă. După ce a urmărit traficul de pe Embankment timp de un minut sau două cu o privire stoică, ea a mișcat mâneca soțului ei și au traversat printre descărcarea rapidă a automobilelor.

Când au fost în siguranță pe partea cealaltă, ea și-a retras ușor brațul de la el, lăsându-și în același timp gura să se relaxeze, să tremure; apoi lacrimile au curs și, sprijinindu-și coatele pe balustradă, și-a ferit fața de curioși. Domnul Ambrose a încercat să o consoleze; a mângâiat-o pe umăr; dar ea nu a dat semne că l-ar primi, și simțind că este ciudat să stea alături de o durere mai mare decât a lui, și-a încrucișat brațele la spate și a luat-o la o parte pe trotuar.