Titlul original:
1-2 Peter and Jude: Volume 56
Conținutul cărții:
2023 Catholic Media Association Premiul pentru locul al doilea, Scriptura - Studii academice
Lectura cărții 1 Petru prin prisma studiilor feministe și ale diasporei menține în prim plan suferința corporală, psihologică și socială trăită de cei lipsiți de sprijinul stabil al familiei sau al patriei, fie că erau migranți economici sau descendenți ai celor înrobiți de armatele romane. În noua "casă" a lui Dumnezeu, credincioșii sunt încurajați să manifeste o superioritate morală față de societatea care îi înghite. Însă adoptarea valorilor "de elită" nu poate șterge subînțelesul abuzurilor verbale aleatorii, al disprețului general și al violenței fizice cu care se confruntau femeile, imigranții, sclavii și oamenii eliberați ca "fapte de viață". Primul Petru oferă "onoarea" de a se identifica cu Cel Răstignit, "prin vânătăile Lui sunteți vindecați" (2:24). O etică creștină a eliberării ar contesta abordarea lui 1 Petru.
Pliniu cel Tânăr, guvernator al Bitiniei-Pont în nord-vestul Asiei Mici, este un contemporan al scriitorului din 2 Petru. Genul polemic, acuzator din 2 Petru, ca și Iuda, își are originea în retorica judiciară romană. Pastorul, în persoana unui procuror, condamnă acuzații imorali, inclusiv femei influente. "Crimele" acestora codifică tensiunile comunității cu privire la conducerea femeilor, etica sexuală a membrilor neamurilor, abaterile lor sincretiste de la doctrina iudaică asupra creației și certitudinea judecății și pedepsei divine. Comentariul este animat de trimiteri la A Woman's Bible a lui Elizabeth Cady Stanton. Dezordinea doctrinară îl determină pe pastor să-i susțină pe credincioși în angajamentul lor față de "Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos". Al doilea Petru dramatizează o criză eclezială a cărei "soluție" a fost eventuala impunere a unui magisteriu pentru a reduce la tăcere disidența.
Scurtă, combativă și presupunând o familiaritate cu o cultură literară pe care majoritatea cititorilor secolului XXI nu o au, Scrisoarea lui Iuda ar fi un candidat evident pentru a fi cea mai neglijată carte a Noului Testament. Ca model pentru o strategie pastorală, ea poate fi recomandată doar cu mari rezerve: aproape toată lumea va găsi în ea ceva problematic, dacă nu ofensator. Cu toate acestea, pe lângă faptul că oferă o fereastră asupra unui mediu iudeo-creștin vorbitor de greacă, proza energică a lui Iuda mărturisește preocuparea viscerală a autorului pentru cei care încearcă să trăiască după Evanghelie în circumstanțe dificile. În plus, în măsura în care familiaritatea excesivă cu anumite părți ale Noului Testament poate estompa provocarea, această scrisoare ne reamintește în mod salutar că întregul canon își are originea într-o lume care ne este radical necunoscută.
