A Christmas Carol

Recenzii ale cititorilor

Comentariile utilizatorilor despre „A Christmas Carol” subliniază atracția sa durabilă ca poveste clasică de Crăciun cu teme de răscumpărare, bunătate și spiritul sezonului de vacanță. Mulți cititori își exprimă bucuria de a revedea cartea în fiecare an, apreciindu-i mesajul și profunzimea personajelor sale, în special pe Ebenezer Scrooge. Povestea, publicată inițial în 1843, rămâne relevantă și captivantă, evocând răspunsuri emoționale și reflecții asupra generozității și comunității.

⬤ Mesaj atemporal și emoționant despre răscumpărare și bunătate.
⬤ Accesibilă și plăcută pentru cititorii de toate vârstele.
⬤ Narațiune captivantă care atrage cititorii în poveste.
⬤ Potrivită pentru tradițiile de lectură în familie.
⬤ Diferite ediții disponibile, adesea cu ilustrații frumoase.
⬤ Impact cultural puternic, modelând sărbătorile moderne de Crăciun.
⬤ Bună pentru audiobook-uri și lecturi în grup, îmbunătățind experiența.

⬤ Unii cititori consideră stilul de scriere al lui Dickens provocator sau învechit.
⬤ Anumite ediții pot să nu fie pe placul cititorilor ocazionali care preferă narațiunile moderne.
⬤ Povestea este familiară, iar cei care preferă noi interpretări pot căuta ceva diferit.
⬤ Unele recenzii indică faptul că cititorii mai tineri s-ar putea confrunta cu limbajul și temele.
⬤ Câteva menționează că este oarecum sentimentală și poate părea excesiv de dramatică uneori.

(pe baza a 5740 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

STAVA UNU FANTOMA LUI MARLEY Marley era mort, pentru început. Nu există nicio îndoială în această privință. Registrul de înmormântare a fost semnat de cleric, de funcționar, de antreprenorul de pompe funebre și de doliul principal. Scrooge l-a semnat. Iar numele lui Scrooge era bun pe "Change" pentru orice alegea el să facă. Bătrânul Marley era mort ca un cui de ușă. Nu vreau să spun că știu, din cunoștințele mele, ce este deosebit de mort la un cui de ușă. Eu însumi aș fi fost înclinat să consider o unghie de coșciug drept cea mai moartă piesă de feronerie din comerț. Dar înțelepciunea strămoșilor noștri este în comparație.

Și mâinile mele nepomenitoare nu trebuie să o tulbure, sau țara e terminată. Prin urmare, îmi veți permite să repet, cu emfază, că Marley era mort ca un cui de ușă. Scrooge știa că era mort? Bineînțeles că știa. Cum ar fi putut fi altfel? Scrooge și el au fost parteneri pentru nu știu câți ani. Scrooge a fost singurul său executor judecătoresc, singurul său administrator, singurul său cesionar, singurul său legatar rezidual, singurul său prieten și singurul său doliu. Și nici măcar Scrooge nu a fost atât de îngrozitor tăiat de tristul eveniment, ci că a fost un excelent om de afaceri chiar în ziua înmormântării și a solemnizat-o cu un târg indubitabil. Menționarea înmormântării lui Marley mă aduce înapoi la punctul de la care am pornit. Nu există nicio îndoială că Marley era mort. Acest lucru trebuie înțeles în mod clar, altfel nimic minunat nu poate ieși din povestea pe care o voi relata. Dacă nu am fi perfect convinși că tatăl lui Hamlet a murit înainte de începerea piesei, nu ar fi nimic mai remarcabil în faptul că acesta s-a plimbat noaptea, pe un vânt de est, pe propriile sale bastioane, decât ar fi în cazul oricărui alt domn de vârstă mijlocie care, după lăsarea întunericului, a ieșit într-un loc cu briză - să zicem, de exemplu, curtea bisericii St Paul - pentru a uimi mintea slabă a fiului său. Scrooge nu a pictat niciodată numele lui Old Marley. Acolo stătea, după ani de zile, deasupra ușii depozitului: Scrooge și Marley. Firma era cunoscută drept Scrooge și Marley.

Uneori, oamenii noi în branșă îi spuneau Scrooge Scrooge, iar alteori Marley, dar el răspundea la ambele nume. Pentru el era la fel. Scrooge era un bătrân păcătos care strângea, smulgea, apuca, răzuia, se agăța, râvnea, râvnea și era tare și ascuțit ca cremenea, din care nici un oțel nu izbutise vreodată să scoată un foc generos.

Secret, stăpân pe sine și solitar ca o stridie. Frigul din el i-a înghețat trăsăturile vechi, i-a ciupit nasul ascuțit, i-a zbârcit obrazul, i-a înăsprit mersul.

I-a făcut ochii roșii, buzele subțiri albastre.

Și vorbea șiret cu vocea lui răgușită. Pe cap, pe sprâncene și pe bărbia lui zbârlită se așternuse un ghețuș. Își purta mereu cu el propria temperatură scăzută.

Își îngheța biroul în zilele de caniculă.

Și nu-l dezgheța nici măcar un grad de Crăciun. Căldura și frigul exterior aveau puțină influență asupra lui Scrooge. Nici căldura nu-l putea încălzi, nici vremea de iarnă nu-l putea răci. Niciun vânt care sufla nu era mai aspru decât el, nicio zăpadă care cădea nu era mai hotărâtă în scopul ei, nicio ploaie torențială nu era mai puțin deschisă la rugăminți. Urât...