Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea prezintă o narațiune axată pe relația lui Henric al VIII-lea cu a cincea sa soție, Katharine Howard, îmbinând intriga politică cu drama personală. În timp ce unii cititori o găsesc bogată în detalii și bine documentată, alții se luptă cu limbajul dens, ritmul lent și intriga complexă.
Avantaje:⬤ Portret bine documentat al dinamicii curții Tudor
⬤ mașinațiuni politice intrigante
⬤ narațiune frumos construită
⬤ merită citită pentru pasionații de istoria Tudor
⬤ prezintă încercările vieții regale.
Dezavantaje:⬤ Dificil de urmărit din cauza limbajului adecvat perioadei
⬤ început lent
⬤ nu este captivantă pentru toți cititorii
⬤ unora li s-a părut densă și plictisitoare
⬤ poate să nu fie potrivită pentru cei noi în istoria Tudor.
(pe baza a 12 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Fifth Queen: And How She Came to Court
Conținutul cărții:
A cincea regină este o trilogie de romane istorice scrisă de romancierul englez Ford Madox Ford, care cuprinde The Fifth Queen: And How She Came to Court (1906), Privy Seal (1907) și The Fifth Queen Crowned (1908). Cartea prezintă o relatare foarte fictivă a sosirii lui Katharine Howard la Curtea lui Henric al VIII-lea, a căsătoriei sale cu regele și a morții sale.
Mulți admiratori și critici - în special Graham Greene, Alan Judd și William Gass - consideră că principalele puncte forte ale acestei trilogii sunt calitățile sale impresioniste, crearea unei aproximații credibile a limbii engleze Tudor și crearea cu succes a atmosferei.
Un critic a afirmat că este în mod clar o operă de ficțiune literară, ineluctabilă, și ar trebui evitată de orice cititor care preferă un stil mai opac.
Graham Greene a scris că "în A cincea regină Ford încearcă metoda impresionistă". El îl compară pe rege cu o "umbră", povestea concentrându-se pe lupta dintre Katharine și Cromwell. Se pune întrebarea dacă iluminarea regelui seamănă mai mult cu o producție scenică decât cu un roman, făcând din nou aluzie la o ficționalizare mai degrabă decât la un stil cu adevărat istoric.
Alan Judd, în biografia sa din 1991 a autorului, afirmă că această versiune nu "împiedică simțul realității" prin stilul său eficient care portretizează un artificiu al englezei lui Tudor. El compară dialogul autorului cu poezia. (wikipedia.org)
