A Discourse on Meekness and Quietness of Spirit (Un discurs despre blândețe și liniște sufletească)

Recenzii ale cititorilor

Cartea, scrisă de Matthew Henry, este salutată pentru perspectivele sale profunde asupra temelor de pocăință, umilință și blândețe, ceea ce o face o lectură valoroasă atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși. Cu toate acestea, suferă de probleme semnificative de formatare, inclusiv numeroase greșeli de scriere și o calitate slabă a imprimării, care diminuează experiența generală de lectură.

⬤ Gânduri profunde, încurajatoare și biblice
⬤ înțelepciune practică
⬤ foarte instructivă și reconfortantă
⬤ oferă o perspectivă unică asupra blândeții
⬤ bogată în înțelepciune
⬤ îi provoacă pe cititori să trăiască o viață de smerenie și slujire
⬤ foarte recomandată de mulți cititori.

⬤ Formatare extrem de slabă cu multe greșeli bizare de scriere
⬤ unii cititori au întâmpinat probleme cu calitatea imprimării
⬤ este o versiune prescurtată fără indicații clare
⬤ unii au considerat că este o provocare să se implice în material.

(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

A Discourse on Meekness and Quietness of Spirit

Conținutul cărții:

Blândețea și liniștea par să implice cam același lucru, dar cum cea din urmă are ceva de metaforă în ea, o va ilustra pe prima, așa că vom vorbi despre ele în mod distinct.

Trebuie să avem un spirit blând. Blândețea este ușurătatea spiritului: nu o ușurință păcătoasă de a fi desfrânat, precum cea a lui Efraim, care a urmat de bunăvoie porunca prinților idolatri; nici o ușurință simplă de a fi impus și înșelat, precum cea a lui Roboam, despre care se spune că, la vârsta de patruzeci de ani, era tânăr și blând la inimă; ci o ușurință plină de har de a fi influențat de ceea ce este bun, precum cei cărora li s-a luat inima de piatră și cărora li s-a dat o inimă de carne.

Blândețea adaptează sufletul la orice întâmplare și astfel îl face pe om să se simtă ușor față de el însuși și față de toți cei din jurul său. Blândețea poate fi considerată atât față de Dumnezeu, cât și față de frații noștri; ea aparține ambelor table ale legii și se referă la prima mare poruncă: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău", precum și la cea de-a doua, care îi este asemănătoare: "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți", deși se referă în special la aceasta din urmă.