A douăzeci și șaptea literă a alfabetului: A Memoir

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Kim Adrian este o explorare emoționantă a unei copilării tumultoase, marcată de boli mintale și dependență. Cartea prezintă lupta autoarei de a da un sens educației sale haotice printr-o structură narativă inovatoare care reflectă experiența ei trăită.

Scrisul elegant și sobru transmite în mod eficient disperarea, confuzia și dorința. Structura neconvențională reflectă natura haotică a vieții autoarei. Este emoționantă și pune în lumină subiecte importante precum bolile mintale.

Narațiunea poate fi greu de urmărit și poate părea confuză. Conținutul este trist și poate fi deprimant, ceea ce o face potențial nepotrivită pentru cititorii sensibili.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Twenty-Seventh Letter of the Alphabet: A Memoir

Conținutul cărții:

Clarvăzătoare, întunecat comică și tandră, The Twenty-Seventh Letter of the Alphabet este despre lupta unei fiice de a înfrunta Meduza traumei generaționale fără a se transforma în piatră. Crescută în suburbiile New Jersey din anii 1970 și 1980 într-o familie deformată de boli mintale, dependență și violență, Kim Adrian și-a petrecut copilăria ferindu-se de un tată alcoolic, predispus la acte de furie terifiante, și străbătând o ceață de confuzie alături de mama ei, o supraviețuitoare sinucigașă a incestului, dependentă de medicamente pe bază de rețetă.

Amintirile de familie au fost îngropate - chiar în timp ce se formau - iar adevărul a fost întunecat de minciuni și fantezii. În "A douăzeci și șaptea literă a alfabetului", Adrian încearcă să facă pace cu acest trecut zbuciumat, catalogând amintiri, anecdote și frânturi de tradiții familiale sub forma unui glosar.

Dar, în cadrul acestei reglare de conturi strategice cu trecutul, prezentul rebel își croiește un drum imprevizibil, pe măsură ce mama îmbătrânită a lui Adrian plonjează în tărâmuri tot mai adânci ale paranoiei alimentate de droguri. În cele din urmă, ordinea impusă de glosar servește mai puțin la organizarea haosului emoțional, cât la expunerea unor adevăruri dificile, dar necesare, cum ar fi faptul că unele probleme pur și simplu nu pot fi rezolvate și că a iubi pe cineva nu înseamnă neapărat a-l salva.