A gândi și a fi

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează idei filosofice complexe, în special cele legate de poezia lui Parmenide și de problemele logicii și ale negației. Ea este recunoscută ca o realizare semnificativă în filosofie, deși este foarte densă și provocatoare.

Cartea este lăudată pentru analiza aprofundată a istoriei logicii și filosofiei, oferind perspective valoroase asupra unor întrebări filosofice profunde. Mulți cititori o găsesc stimulantă din punct de vedere intelectual, iar argumentele aduse de Kimhi sunt apreciate pentru că sunt provocatoare și concise.

Cartea este considerată provocatoare și nu este potrivită pentru cititorii ocazionali. Multe recenzii menționează că necesită o pregătire solidă în filosofie pentru a înțelege pe deplin argumentele, ceea ce o face inaccesibilă pentru cei care nu au o înțelegere avansată a subiectului.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Thinking and Being

Conținutul cărții:

Opunându-se unei ortodoxii de lungă durată a tradiției filosofice occidentale, de la gândirea greacă antică până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Frege a susținut că legile psihologice ale gândirii - cele care explică modul în care gândim de fapt - trebuie să fie distinse de legile logice ale gândirii - cele care formulează și impun cerințe raționale asupra gândirii. Logica nu descrie cum gândim de fapt, ci doar cum ar trebui să gândim. Cu toate acestea, separând astfel logica de psihologie, Frege nu a putut explica anumite adevăruri logice fundamentale, în special versiunea psihologică a legii noncontradicției, conform căreia nu se poate gândi simultan un gând și negația sa.

Cartea lui Irad Kimhi Thinking and Being marchează o ruptură radicală cu moștenirea lui Frege în filosofia analitică, expunând defectele abordării sale și schițând o nouă concepție a judecății ca o capacitate bidirecțională. Închizând golul deschis de Frege, Kimhi arată că cele două principii ale noncontradicției - principiul ontologic și principiul psihologic - sunt de fapt aspecte ale aceleiași capacități, manifestate diferit în gândire și ființă.

Pe măsură ce argumentul său avansează, Kimhi se bazează pe ideile unor figuri istorice precum Aristotel, Kant și Wittgenstein pentru a dezvolta relatări extrem de originale ale unor subiecte care sunt de o importanță centrală pentru logică și filosofie în general. Conștiința de sine, limbajul și logica se dovedesc a fi doar laturi diferite ale aceleiași realități. În cele din urmă, lucrarea lui Kimhi elucidează similitudinea esențială a gândirii și a ființei care a exercitat filosofia occidentală încă de la începuturile sale.