Acceptare: O carte de memorii

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Emi Nietfeld, „Acceptare”, relatează călătoria ei chinuitoare de la o copilărie tulbure, plină de boli mintale, plasament familial și lipsa unei locuințe, până la realizarea visului de a urma cursurile Harvard. Cartea este deopotrivă crudă și sinceră, trezind emoții puternice și reflecții profunde asupra rezilienței și a naturii multiple a acceptării.

Memoriile sunt frumos scrise și convingătoare, oferind o perspectivă crudă și sinceră asupra traumei personale și a rezilienței. Mulți cititori au apreciat profunzimea experiențelor lui Nietfeld și capacitatea ei de a articula emoții complexe legate de familie și de dezvoltarea personală. Povestea este inspirată și evidențiază teme de supraviețuire, determinare și importanța educației. Structura sa unică și narațiunea îi implică pe cititori, stimulând empatia și reflecția.

Unii cititori au găsit ritmul inconsecvent, descriind unele părți ale cărții ca fiind lungi sau obositoare. Au existat critici cu privire la portretizarea autoarei ca victimă și la sentimentul de amărăciune pe care unii l-au considerat neplăcut. Mai multe recenzii au menționat o lipsă de recunoștință sau de recunoaștere a bunătății arătate autoarei în timpul călătoriei sale, ceea ce a afectat empatia unor cititori.

(pe baza a 61 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Acceptance: A Memoir

Conținutul cărții:

"Talentul lui Nietfeld de a surprinde furia de a trăi la mila circumstanțelor nefavorabile, de a critica călătoria eroului chiar în timp ce o povestește, face din Acceptance o carte de memorii remarcabilă." -- The New York Times Book Review.

O memorialistică luminoasă, definitorie pentru o generație, despre plasament și lipsa de adăpost, Harvard și Big Tech, care examinează fixația societății pentru reziliență - și costul acesteia

Ca adolescentă fără adăpost care scria eseuri pentru facultate în Toyota Corolla ruginită, Emi Nietfeld era convinsă că Ivy League era singura scăpare din copilăria ei disfuncțională. Dar mobilitatea ascendentă a necesitat crearea unei narațiuni perfecte a rezilienței. Trebuia să demonstreze că a fost o "învingătoare", devenită mai puternică prin tot ceea ce a îndurat.

Adevărul era mai complicat. Mama lui Emi era o colecționară fermecătoare, care i-a administrat antipsihotice, dar a crezut în strălucirea fiicei sale - spre deosebire de familia adoptivă din Minnesota care i-a interzis fișele "pornografice" de istorie a artei (cu David al lui Michelangelo). Celălalt părinte al lui Emi a dispărut la scurt timp după ce s-a declarat transsexual, o situație pe care puțini o înțelegeau la mijlocul anilor 2000. Trecutul ei era plin de secrete: probleme de sănătate mintală, dependență de Adderall și disperarea nepotrivită a unei adolescente care se descurca singură. Deși Emi avea să absolve Harvard și să devină inginer de software la Google, a descoperit că succesul nu înseamnă neapărat siguranță.

Atât o cronică a visului american, cât și o punere sub acuzare a acestuia, acest debut cutremurător expune prețul schimbării unui trecut tulbure pentru promisiunea unui viitor luminos. Povestită cu o panglică de umor negru, Acceptarea ne pune la încercare ideile despre ce înseamnă să depășești - și să găsești mulțumirea în termenii tăi.