Acordul pierdut al lui Freud - Descoperirea jazzului în psihicul rezonant

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Dan Sapen „Freud's Lost Chord - Discovering Jazz in the Resonant Psyche” explorează relația complexă dintre jazz și psihologia profundă printr-o abordare transdisciplinară și fără jargon. Cartea este lăudată pentru stilul său poetic și intelectual, oferind o perspectivă nouă asupra teoriilor lui Freud, împletind în același timp idei din diverse discipline.

Cartea este remarcată pentru gândirea sa transdisciplinară și pentru stilul de scriere bogat și captivant. Este descrisă ca fiind stimulantă din punct de vedere intelectual, îmbinând într-un mod inedit elemente de jazz cu psihologia profundă. Cititorii apreciază capacitatea lui Sapen de a prezenta idei complexe în mod clar și poetic, făcând materialul accesibil și încurajând în același timp reflecția. Bibliografia este, de asemenea, evidențiată ca fiind valoroasă.

Sunt oferite critici limitate, dar unii cititori ar putea găsi că abordarea autorului este mai puțin tradițională sau academică decât se așteaptă. Cu toate acestea, dezavantajele specifice nu au fost discutate în mod proeminent în recenzii.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Freud's Lost Chord - Discovering Jazz in the Resonant Psyche

Conținutul cărții:

În cartea Freud's Lost Chord, Dan Sapen explorează ce înseamnă pentru dezvoltarea psihologiei profunde faptul că Freud a fost perplex în privința muzicii și, spre deosebire de aproape orice alt aspect al vieții umane, a avut puține de spus despre aceasta - o problemă împărtășită de majoritatea celorlalți din primele generații de gândire psihanalitică. Psihanalistul Charles Rycroft a scris: „Nu putem să nu regretăm că niciunul dintre pionierii inconștientului nu a gândit în mod natural în termeni auditivi”; mai mult decât atât, peste 100 de ani mai târziu, nu numai că muzica per se este rareori privită în termeni psihodinamici, dar muzica de jazz este aproape complet absentă din literatură.

Dr. Sapen analizează în profunzime detaliile complicate ale teoriei și practicii psihodinamice, precum și o prezentare generală a dezvoltării sale, pentru a aborda posibilitatea ca un model teoretic care are puține de spus despre un aspect atât de fundamental și omniprezent al vieții umane să fie grav viciat în efortul său de a explica ce înseamnă să fii om și cum funcționează mintea și ce creează ea.

Cu toate acestea, Sapen ilustrează modul în care numeroși alți gânditori (Jung, Winnicott, Bion, Loewald, Rycroft), unii aparent în dezacord cu, iar alții servind ca dezvoltări și reelaborări esențiale ale principiilor psihanalitice, au reușit să ilumineze și să integreze acele principii lipsă atât de fundamentale pentru muzică și creativitate - pentru dezvoltare, visare, gândire și relaționare între alte ființe umane în intimitate și într-o societate. Aproape unic în literatura psihodinamică, Sapen analizează în profunzime muzica lui Miles Davis și John Coltrane ca exemple de procese psihologice vii, care respiră, atât de esențiale pentru înțelegerea sensului și dinamicii ființei umane, pe care Freud nu le-a putut conceptualiza, din diverse motive.