Adăpostul sacru: Treisprezece călătorii ale persoanelor fără adăpost și ale vindecării

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Sacred Shelter” compilează poveștile de viață emoționante a treisprezece persoane care au trăit fără adăpost și călătoria lor spre recuperare, oferind o perspectivă asupra complexității lipsei de adăpost și a rezistenței spiritului uman. Ea luminează nedreptățile structurale cu care se confruntă cei marginalizați și promovează înțelegerea și empatia față de cei afectați de lipsa de adăpost.

⬤ Oferă o perspectivă profundă și personală asupra vieții persoanelor care au fost fără adăpost, prezentându-le reziliența, puterea și recuperarea.
⬤ Contestă stereotipurile cu privire la persoanele fără adăpost și subliniază punctele comune dintre persoanele fără adăpost și populația generală.
⬤ Narațiunile sunt încadrate de o introducere atentă care oferă un context istoric și social al persoanelor fără adăpost.
⬤ Îi inspiră pe cititori să simtă compasiune și să ia măsuri pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.
⬤ Subliniază rolul programelor de sprijin și al comunităților în sprijinirea recuperării.

⬤ Unele povestiri sunt foarte dureroase și descriu realități dure, care pot fi dificile pentru cititorii sensibili.
⬤ Cartea poate evoca emoții puternice și conduce la sentimente de tristețe cu privire la problemele sistemice care permit persistența persoanelor fără adăpost.

(pe baza a 27 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Sacred Shelter: Thirteen Journeys of Homelessness and Healing

Conținutul cărții:

Într-o metropolă precum New York, persoanele fără adăpost se pot amesteca în peisajul urban. Pentru editoarea Susan Greenfield, însă, New York este locul în care o comunitate de persoane rezistente și remarcabile tânjesc după o voce. Sacred Shelter urmărește viețile a treisprezece foste persoane fără adăpost, care au absolvit toate programul Life Skills Empowerment, un program interconfesional de abilități de viață pentru persoanele fără adăpost și fostele persoane fără adăpost din New York. Prin interviuri sincere și oneste, aceste persoane împărtășesc traume din tinerețe, experiența lor cu lipsa de adăpost și vindecarea pe care au descoperit-o prin comunitate și credință.

Edna Humphrey vorbește despre pierderea bunicilor, a tatălui și a surorii sale din cauza bolilor, accidentelor și abuzurilor. Lisa Sperber discută despre tulburarea ei bipolară și despre albul ei. Dennis Barton vorbește despre calea sa neconvențională de a deveni student din prima generație și despre călătoria sa de a se reconecta cu familia sa. Memorialiștii împărtășesc povești despre tinerețe, familie, locuri de muncă și dragoste. Ei își descriu experiențele cu rasismul, boala mintală, agresiunea sexuală și violența domestică. Fiecare dintre cei treisprezece povestitori își exprimă cu sinceritate durerea sufletească și modul în care găsirea comunității și a credinței le-a dat speranța de a merge mai departe.

Printre aceste povești de viață sunt intercalate reflecții ale directorilor de programe, ale clericilor, ale mentorilor și ale voluntarilor care au lucrat cu și în cadrul programului de abilitare a abilităților de viață. În reflecția sa, George Horton își împărtășește recunoștința profundă și solidaritatea cu cele peste 500 de persoane pe care a ajuns să le cunoască de când a co-fondat programul în 1989. Deși religia poate crea diviziuni, Horton crede cu tărie că toate credințele ne îndeamnă să "întâmpinăm străinul" și, așa cum cere Papa Francisc, să îl "însoțim" prin luptele vieții. Prin solidaritate și suferință, multe persoane care au fost fără adăpost și-au regăsit credința în Dumnezeu și în comunitate. Dincolo de traume și conflicte, sugestia lui Dorothy Day că "Totul este har" este personificată în aceste treisprezece povești. Jeremy Kalmanofsky, rabin la Sinagoga Ansche Chesed, spune că programul indică spre o țesătură socială de întâlnire și recunoaștere între străini, care depășesc diferențe mari pentru a se confrunta unii cu alții, ceea ce în ebraică este numit Panim el Panim.

Deși Sacred Shelter nu abordează condițiile socioeconomice și inechitățile care cauzează lipsa de adăpost, oferă o voce unui grup demografic care continuă să sufere de pe urma nedreptății și marginalizării sistemice. Într-o formă narativă puternică, cartea exprimă reziliența persoanelor care au trecut prin experiența lipsei de adăpost, precum și speranța și comunitatea pe care le-au găsit. Ascultând poveștile lor, suntem îndemnați să ne confruntăm cu propriile răni și să ne descoperim dorința de conexiune umană, un adăpost sacru de cealaltă parte a suferinței.