Adio, regina mea

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Adio, regina mea” oferă o perspectivă unică asupra ultimelor zile de la Versailles prin ochii unei servitoare, Agathe-Sidonie Laborde, care îi citește Mariei Antoaneta. Narațiunea este bogată în detalii istorice, dar este descrisă uneori ca fiind lentă și meandrică. În timp ce unii cititori au găsit-o captivantă și scrisă cu eleganță, alții au criticat-o pentru că este lungă, lipsită de concentrare și plină de inexactități istorice.

⬤ Detalii istorice bogate
⬤ perspectivă unică din punctul de vedere al unui servitor
⬤ stil de scriere elegant și poetic
⬤ explorare tematică puternică a adorării celebrităților și a prăbușirii societății
⬤ perspective memorabile asupra personajelor
⬤ narațiune captivantă și care îndeamnă la reflecție
⬤ foarte recomandată de unii cititori.

⬤ Structură lentă și sinuoasă
⬤ unii cititori au considerat-o lungă
⬤ lipsită de profunzime și implicare emoțională
⬤ prezența unor inexactități istorice
⬤ greu de pătruns
⬤ unii au considerat-o insuficient de detaliată în comparație cu alte lucrări istorice pe aceeași temă.

(pe baza a 32 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Farewell, My Queen

Conținutul cărții:

Doamna Agathe-Sidonie Laborde a avut cândva sarcina de a-i citi cărți cu voce tare Mariei-Antoinette. Acum, exilată la Viena, ea se întoarce cu douăzeci și unu de ani în urmă la opulența legendară de la Versailles și reconstituie meticulos zilele de 14, 15 și 16 iulie 1789.

Când Agathe-Sidonie este chemată alături de regină în dimineața zilei de 14, Versailles este un univers în miniatură, strălucind cu toate aparențele de fericire și putere, populat cu nobili cu ranguri calibrate minuțios și condus conform unui ritual vechi de o sută de ani numit Ziua perfectă. Dar, odată cu vestea șocantă că cineva l-a trezit pe rege în timpul nopții, ordinea începe să se dezintegreze, iar vestea căderii Bastiliei se infiltrează în curte. În curând, frumusețea Versailles-ului nu mai este decât o cochilie care încorporează panică și haos în creștere.

Agathe-Sidonie asistă la eșecul încercărilor reginei de a fugi; cea mai intimă prietenă a sa o trădează; iar regele, care pare să treacă somnambul prin această criză, nu-și schimbă niciodată rutina de a vizita Salonul Apollo de mai multe ori pe zi pentru a consulta un termometru uriaș de cristal. De la cea mai mică mansardă până la Sala Oglinzilor, unde Marie-Antoinette stă singură și îngrozită în întuneric, Chantal Thomas ne arată o lume la limita uitării și un portret intim al femeii care, precum "focul în mișcare", era centrul ei.