Alexandru al II-lea: Rege al Scoției 1214-1249

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare interesantă a istoriei Scoției, concentrându-se în special asupra regelui Alexandru al II-lea. Deși clarifică unele dintre aspectele misterioase ale morții sale și îi evidențiază forța și brutalitatea, nu oferă suficiente detalii despre descendenții săi și prezintă o lipsă de dovezi cu privire la cruzimea sa.

Istorie și informații interesante despre regele Alexandru al II-lea, clarificarea morții sale misterioase, portretul puternic al caracterului său și o lectură plăcută care merită recitită.

Lipsă de dovezi specifice cu privire la nemilozitatea sa, detalii insuficiente despre descendenții săi, iar unele așteptări nu au fost îndeplinite.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Alexander II: King of Scots 1214-1249

Conținutul cărții:

În egală măsură constructor de stat și unificator politic, oportunist nemilos și agresor sângeros, Alexandru al II-lea a fost lăudat sau defăimat de istoricii din trecut, dar rareori a fost privit în ansamblu. Această carte explorează succesele și eșecurile regelui, oferind o nouă evaluare a contribuției sale la formarea Scoției ca națiune. Cartea nu mai pune accentul pe o istorie națională introspectivă, ci pe omul și regatul său în contextul mai larg al istoriei britanice și europene, examinând relațiile sale internaționale și oferind prima analiză detaliată a eforturilor de a găsi o soluție diplomatică durabilă la conflictul anglo-iscotean cu privire la pretențiile sale moștenite asupra comitatelor nordice ale Angliei.

Mai mult decât o simplă relatare politică, cartea încearcă, de asemenea, să lumineze aspecte ale caracterului regelui și ale relațiilor sale cu cei din jurul său, în special cu mama sa, prima sa soție, Joan Plantagenet, și cu marii magnați, clerici și funcționari care au servit în casa și administrația sa.

Cartea ilustrează procesele prin care mozaicul de principate mici și baze de putere rivale care acopereau harta Scoției de la sfârșitul secolului al XII-lea a devenit, la mijlocul secolului al XIII-lea, un stat unificat, hibrid în cultură(e) și multilingv, dar recunoscând o identitate comună ca scoțieni.