Antropologie apofatică: O traducere în limba engleză

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Titlul original:

Apophatic Anthropology: An English Translations

Conținutul cărții:

Proiectul unei Antropologii Apofatice (1952) a fost una dintre cele mai semnificative preocupări filosofice ale lui Andr Scrima. Pascalian în esență, demersul se îndepărtează de rădăcinile augustiniene ale teologiei creștine occidentale și dezvoltă o antropologie creștină bazată pe Ortodoxia răsăriteană.

Încercarea ființei umane de a se înțelege pe sine nu duce, ca în cazul lui Pascal, la identificarea cu suferința lui Iisus Hristos, ci mai departe, la o încercare de deificare, theosis, în care conceptul principal este Întruparea. Această încercare îi deschide omului posibilitatea de a se concepe ca fiind interior lui Dumnezeu. Omul devine astfel puntea fizică și metafizică între creație și necreat, singura creatură care poartă chipul lui Dumnezeu.

Misterioasa sa interioritate formează astfel unitatea sa care transcende natura.

Perspectiva lui Scrima este alimentată de marile surse ale spiritualității orientale, de la Grigore de Nyssa la Maxim Mărturisitorul. Aici, filosofia devine un capitol de hristologie.

Scrima credea că, prin conceperea persoanei Mântuitorului, toate problemele naturii umane și ale gândirii umane au fost deja puse. Având deopotrivă natură divină și umană, Hristos este paradigma oricărei persoane umane. Cele două naturi ale lui Hristos care, potrivit Conciliului de la Calcedon, sunt neamestecate, neschimbate, nedespărțite și inseparabile, reprezintă, de asemenea, întâlnirea dintre harul necreat și natura umană în profunzimea unei ființe deificate.

O antropologie apofatică este profund legată de încercările lumii moderne. Scrima consideră teocentrismul ontologic singura atitudine filosofică capabilă să redea ființei umane elementul dinamic și fertil al misterului. Această perspectivă readuce omul în tensiunea anagogică a cunoașterii profunde și îl readuce acasă.

Scrima consideră, de asemenea, că ignorarea acestui mister duce la tragedia "pierderii" chipului lui Dumnezeu în noi, care sfârșește prin separarea de unitatea paradoxală care este esențială pentru orice creatură.