Apologie

Recenzii ale cititorilor

Utilizatorii apreciază spiritul și relevanța comediilor lui Oscar Wilde, subliniind în special umorul și perspectivele asupra societății. În ceea ce privește operele lui Platon, cititorii apreciază profunzimea filosofică și relevanța lor în timp, deși unii își exprimă confuzia cu privire la specificul conținutului și la problemele de traducere. Experiențele cu diferitele versiuni ale textelor dezvăluie un amestec de satisfacție și dezamăgire.

Scrierile lui Wilde sunt lăudate pentru umorul lor, spiritul articulat și critica socială. Cititorii consideră că filosofia lui Socrate este captivantă și relevantă, unele traduceri capturând esența gândurilor sale. Mai multe recenzii menționează calitatea excelentă și livrarea rapidă a cărților, precum și plăcerea lor generală de a citi narațiunile.

Unii utilizatori consideră că anumite ediții sunt deficitare (de exemplu, traducători nespecificați), ceea ce duce la confuzie și nemulțumire. Există plângeri cu privire la lizibilitatea pieselor, în special atunci când se face tranziția între formate (carte vs. film). Câteva recenzii critică calitatea anumitor versiuni, cu mențiuni privind formatarea slabă și traducerile neclare.

(pe baza a 38 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Apology

Conținutul cărții:

Apologia lui Socrate este un dialog socratic al discursului de autoapărare juridică pe care Socrate (469-399 î.Hr.) l-a rostit la procesul său pentru impietate și corupție din 399 î.Hr.

Mai exact, Apologia lui Socrate este o apărare împotriva acuzațiilor de "corupere a tinerilor" și de "a nu crede în zeii în care crede orașul, ci în alți daimonia care sunt noi" pentru Atena (24b). (2)

Printre sursele primare despre procesul și moartea filosofului Socrate, Apologia lui Socrate este dialogul care descrie procesul și este unul dintre cele patru dialoguri socratice, împreună cu Euthyphro, Phaedo și Crito, prin care Platon detaliază ultimele zile ale filosofului Socrate.

Apologia lui Socrate începe cu adresarea lui Socrate către juriul format din aproximativ 500 de atenieni pentru a-i întreba dacă au fost convinși de oratorii Lycon, Anytus și Meletus, care l-au acuzat pe Socrate de coruperea tinerilor din oraș și de impietate față de panteonul Atenei. Prima frază a discursului său stabilește tema dialogului - faptul că filosofia începe cu o recunoaștere a ignoranței. Mai târziu, Socrate clarifică acest punct al filosofiei atunci când spune că orice înțelepciune pe care o posedă provine din faptul că știe că nu știe nimic (23b, 29b).

Pe parcursul procesului, Socrate îi imită, îi parodiază și îi corectează pe oratori, acuzatorii săi, și le cere juraților să îl judece după adevărul afirmațiilor sale, nu după talentul său oratoric (cf. Lysias XIX 1,2,3; Isaeus X 1; Isocrates XV 79; Aeschines II 24). Socrate spune că nu va folosi un limbaj sofisticat - cuvinte și fraze ornamentate aranjate cu grijă - ci va vorbi folosind limbajul comun al limbii grecești. Socrate spune că va vorbi în maniera pe care a folosit-o în agora și la mesele cu bani, despre care afirmă că este limba sa maternă și moda țării sale. Deși i s-a oferit posibilitatea de a liniști prejudecățile juriului, cu o concesie minimă față de acuzațiile de corupție și impietate, Socrate nu renunță la integritatea sa pentru a evita pedeapsa cu moartea. Juriul îl condamnă pe Socrate la moarte.