Architecture's Desire: Lectura avangardei târzii

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o interpretare lacaniană complexă a arhitecturii autonome în contextul capitalismului târziu, explorând modul în care arhitecți precum Aldo Rossi, Peter Eisenman, John Hedjuk și Bernard Tschumi s-au implicat în problemele filosofice și culturale ale timpului lor. Hays critică limitările discursului arhitectural convențional și încearcă să repoziționeze arhitectura ca o reprezentare culturală, mai degrabă decât un simplu proces de creare a obiectelor. Scrierea îi provoacă pe cititori cu referințele sale filosofice profunde, în special la Lacan și la alți gânditori moderni.

Cartea este scrisă cu eleganță și provoacă la reflecție, oferind o perspectivă unică asupra aspirațiilor intelectuale ale avangardei târzii. Hays oferă o analiză istorică profundă a arhitecturii, subliniind reprezentarea sa culturală și implicațiile sale teoretice. Discuțiile despre Hedjuk și Tschumi sunt deosebit de bine primite, evidențiind contribuțiile lor la gândirea arhitecturală. Cartea include, de asemenea, planșe și figuri colorate care îmbogățesc narațiunea.

Limbajul filosofic dens, în special în ceea ce privește teoria lacaniană, poate fi o provocare pentru cititorii nefamiliarizați cu aceste concepte. Unele recenzii notează că narațiunea tinde să fie complexă și poate necesita o lectură atentă, în special în primele capitole. Lipsa unui index face dificilă localizarea unor subiecte sau referințe specifice în cadrul textului.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Architecture's Desire: Reading the Late Avant-Garde

Conținutul cărții:

Teoretizează un etos arhitectural de auto-reflecție și finalitate extremă dintr-o perspectivă lacaniană.

Deși este larg recunoscut faptul că arhitectura avansată a anilor 1970 a lăsat o moștenire de experimentare și speculație teoretică la fel de intensă ca oricare alta din istoria arhitecturii, nu a existat o teorie generală a acestui ethos. Acum, în Architecture's Desire, K. Michael Hays scrie o descriere a „avangardei târzii” ca o arhitectură care se răsucește sistematic asupra ei însăși, meditând asupra propriului statut istoric și explorând deliberat posibilitățile de reprezentare ale arhitecturii până la limitele lor absolute. Prin lecturi atente ale tăcerii melancolice și melancolice a lui Aldo Rossi, ale „descompunerilor” și arheologiilor radical reductive ale lui Peter Eisenman, ale exceselor carnavalesce ale lui John Hejduk și ale delirului „cinegrammatic” al lui Bernard Tschumi, Hays povestește despre arhitectura care își confruntă propriile limite cu obiecte din ce în ce mai reflexive, dificile și intransigente.

Avangarda târzie este ultima arhitectură cu aspirații filosofice, o arhitectură care ar putea gândi problemele filosofice prin arhitectură, mai degrabă decât doar să le ilustreze. Ea ia arhitectura ca obiect al propriei reflecții, care, la rândul său, produce o dorință necontenită. Utilizând instrumentele teoriei critice împreună cu structura triadei imaginare-simbolice-reale a lui Lacan, Hays construiește o teorie a dorinței arhitecturale care este specifică din punct de vedere istoric și, cu toate acestea, stabilește termenii și provocările tuturor practicilor arhitecturale ulterioare, inclusiv cele de astăzi.