Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea este o colecție de eseuri de Bernard Tschumi care critică modernismul și nostalgia postmodernă în arhitectură, propunând un nou cadru bazat pe spațiu, eveniment și mișcare. În timp ce unii o consideră provocatoare și esențială, alții o critică pentru că este prea complicată și autoindulgentă.
Avantaje:⬤ Oferă o perspectivă nouă asupra arhitecturii, contestând punctele de vedere tradiționale.
⬤ Gânditoare și relevantă pentru studenții și profesioniștii din domeniul arhitecturii.
⬤ Conține citate notabile și de impact.
⬤ O completare valoroasă a unei biblioteci critice privind teoria arhitecturii.
Dezavantaje:⬤ Stilul de scriere este perceput ca fiind prea complex și pretențios.
⬤ Unii recenzenți au considerat conținutul dificil de înțeles.
⬤ Critica lucrărilor arhitecturale ale lui Tschumi și relevanța lor practică.
⬤ Recenzii mixte, unii considerând-o profund neiluminatoare.
(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Architecture and Disjunction (Tschumi Bernard (Bernard Tschumi Architects))
Conținutul cărții:
Teoreticianul avangardist și arhitectul Bernard Tschumi este cunoscut în egală măsură pentru scrierile și practica sa.
Architecture and Disjunction (Arhitectură și disjuncție), care reunește eseurile lui Tschumi din perioada 1975-1990, este o analiză lucidă și provocatoare a multora dintre problemele-cheie care au preocupat discursul arhitectural în ultimele două decenii - de la teoria deconstructivă la preocupările recente cu noțiunile de eveniment și program. Eseurile dezvoltă diferite teme ale teoriei contemporane în ceea ce privește realizarea efectivă a arhitecturii, încercând să realinieze disciplina cu o nouă cultură mondială caracterizată atât prin discontinuitate, cât și prin eterogenitate.
Sunt incluse o serie de eseuri seminale care au stârnit o largă atenție atunci când au apărut pentru prima dată în reviste și jurnale, precum și texte mai recente și de actualitate. Discursul lui Tschumi a fost întotdeauna considerat radical și deranjant. El se opune ideologiei moderniste și nostalgiei postmoderne, deoarece ambele impun criterii restrictive cu privire la ceea ce poate fi considerat condiții culturale "legitime".
El pledează pentru concentrarea asupra situației noastre culturale imediate, care se distinge printr-o nouă "neomenie" postindustrială, reflectată în ridicarea ad hoc de clădiri cu programe multifuncționale. Condiția din New York și haosul din Tokyo sunt astfel percepute ca forme urbane legitime.
