Aterizarea în iad: Victoria la Pyrrhus a primei divizii de pușcași marini pe Peleliu, 1944 (The Pyrrhic Victory of the First Marine Division on Peleliu, 1944)

Recenzii ale cititorilor

Recenzile cărții evidențiază o relatare bine documentată și detaliată a bătăliei de la Peleliu, prezentând complexitatea deciziilor militare și costurile ridicate suportate. În timp ce unii recenzenți au lăudat analiza amănunțită a autorului și perspectivele sale asupra bătăliei, alții au criticat natura inutilă percepută a invaziei și urmările sale devastatoare.

⬤ Bine documentat
⬤ analiză detaliată
⬤ aruncă lumină asupra aspectelor mai puțin cunoscute ale bătăliei de la Peleliu
⬤ excelent pentru pasionații de istorie militară
⬤ narațiune bine scrisă și captivantă
⬤ oferă informații valoroase despre conducere și luarea deciziilor
⬤ relatare cuprinzătoare și faptică.

⬤ Dezacorduri cu concluziile autorului cu privire la necesitatea invaziei
⬤ unii recenzenți au considerat cartea prea lungă sau prost structurată
⬤ dezamăgire cu privire la unele inexactități istorice sau calcule greșite
⬤ portretizarea unui leadership slab care duce la pierderi inutile
⬤ sentimente mixte cu privire la argumentul general al cărții.

(pe baza a 31 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Landing in Hell: The Pyrrhic Victory of the First Marine Division on Peleliu, 1944

Conținutul cărții:

La 15 septembrie 1944, Statele Unite, în efortul lor de a învinge Imperiul Japonez, au invadat o mică insulă numită Peleliu, situată la capătul sudic al Insulelor Palau. Acest lanț de insule se afla în linia principală a avansului american spre est. Înaltul Comandament al Pacificului a considerat cucerirea acestui lanț drept un preludiu necesar pentru eliberarea mult așteptată a Filipinelor de către generalul Douglas MacArthur.

Dintre toate insulele Palaus, Peleliu, al doilea cel mai sudic, era cel mai valoros din punct de vedere strategic. Se mândrea cu un mare aerodrom plat situat pe o câmpie relativ joasă la capătul său sudic. Dacă era cucerit, putea fi folosit ca o bază aeriană majoră de unde americanii puteau organiza o campanie masivă de bombardament împotriva Filipinelor, dacă era necesar, și, eventual, împotriva insulelor japoneze. Cu excepția aerodromului, Peleliu era o insulă tropicală umedă tipică, acoperită de junglă densă și mlaștini, cu multe plantații de nuci de cocos, mango și palmieri.

Principalul asalt amfibiu urma să fie efectuat de celebra Prima Divizie de Infanterie Marină, sub comanda generalului-maior William Rupertus. Înaltul Comandament al Pacificului era încrezător că victoria va fi a lor în doar câteva zile, convins că japonezii care apărau insula erau relativ slabi și slab pregătiți.

Ei s-au înșelat amarnic. Campania de la Peleliu a durat două luni și jumătate de lupte grele și crâncene și, la doar o săptămână după debarcare, după ce a suferit pierderi teribile în lupte crâncene, Regimentul 1 de Infanterie Marină al lui Chesty Puller a fost retras. Întreaga divizie avea să fie scoasă din acțiune timp de șase luni, cele trei regimente de pușcași având o medie de pierderi de peste 50% - cele mai mari pierderi unitare din istoria Marine Corps.

Această carte analizează în detaliu numeroasele lucruri care au mers prost pentru ca aceste pierderi să fie atât de excesive și, în acest fel, corectează mai multe relatări anterioare ale campaniei. Cartea include o relatare cuprinzătoare a summitului prezidențial care a determinat operațiunea, detalii despre modul în care au fost desfășurate noile arme, o nouă strategie inamică și eșecul comandamentului în ceea ce a devenit cea mai controversată operațiune amfibie din Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.