Autobiografia unei fete schizofrenice: Povestea adevărată a lui Renee

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o relatare profund personală a trăirii cu schizofrenie, oferind o perspectivă unică care combină atât experiențele personale, cât și intuițiile terapeutice. În timp ce unii cititori au considerat-o o lectură emoționantă și informativă, alții i-au criticat autenticitatea și claritatea.

⬤ Oferă o viziune intimă, la persoana întâi, asupra schizofreniei, ajutând cititorii să înțeleagă experiența trăită a acestei tulburări.
⬤ Captează luptele emoționale și mentale din timpul perioadelor de psihoză și recuperare.
⬤ Unii cititori au găsit narațiunea puternică și pătrunzătoare, în special pentru cei din domeniul sănătății mintale sau pentru cei afectați de schizofrenie.
⬤ Încurajatoare pentru persoanele care suferă de afecțiuni similare, arătând că se poate duce o viață normală.

⬤ Unii recenzenți și-au exprimat scepticismul cu privire la autenticitatea autobiografiei, sugerând că este posibil să fi fost scrisă de un autor fantomă.
⬤ Stilul de scriere este adesea considerat confuz, cu explicații greu de urmărit ale experiențelor.
⬤ Cartea este considerată învechită, reflectând practici terapeutice și concepții anterioare despre schizofrenie care ar putea să nu mai fie relevante în prezent.
⬤ Unii cititori au fost dezamăgiți de faptul că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în ceea ce privește detaliile sau profunzimea în comparație cu alte lucrări pe această temă.

(pe baza a 14 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Autobiography of a Schizophrenic Girl: The True Story of Renee

Conținutul cărții:

Acestea sunt memoriile uluitoare ale unei tinere numite doar „Renee”, a cărei cădere în schizofrenie a început la vârsta de cinci ani. Scrisă cu o precizie ascuțită ca diamantul, care îi conferă o putere stranie, cartea spune povestea lungului sejur al lui Renee în ceea ce ea numește „Țara Iluminării” sau „Țara Tibetului” și a întoarcerii ei treptate și chinuitoare la „minunata realitate”.

Renee intră și iese din spitale, uneori putând mânca doar ceai și spanac, sau mere și spanac, deoarece „Sistemul interzicea orice altceva”. Ea regresează la o stare asemănătoare copilăriei și trăiește o disperare intensă, deși își descrie întotdeauna experiențele cu un calm nemilos și remarcabil, ca și cum s-ar fi observat pe sine de la mare distanță. În tot acest timp, ea este susținută de atenția și înțelegerea analistei sale, Marguerite Sechehaye, care a contribuit cu o postfață lămuritoare la povestea sa.

Această lucrare sfâșietoare și de neuitat este un clasic în literatura bolilor mintale.

Cu o prefață de Frank Conroy.