Barbari britanici

Recenzii ale cititorilor

Recenzile discută mai multe nuvele de Grant Allen, concentrându-se asupra temelor, personajelor și povestirii lor. În timp ce unii cititori le consideră distractive sau interesante, alții consideră că sunt lipsite de profunzime în comparație cu operele contemporane și au sentimente mixte cu privire la calitatea scriiturii.

Unii cititori apreciază valoarea de divertisment, contextul istoric al povestirilor în raport cu alte literaturi de călătorii în timp și dezvoltarea intrigantă a personajelor. Povestirile sunt văzute ca intrări bune pentru cei interesați de istoria ficțiunii speculative și a genurilor thriller.

Criticii menționează că calitatea scriiturii este adesea inferioară, unele personaje și intrigi fiind subdezvoltate. În plus, este posibil ca povestirile să nu fie suficient de semnificative pentru a fi memorabile în comparație cu lucrări mai apreciate, ceea ce duce la un sentiment general de dezamăgire în rândul unor cititori.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The British Barbarians

Conținutul cărții:

Un funcționar domn în Serviciul Civil al Majestății Sale, Philip Christy. Călătorise spre Brackenhurst, Surrey, dis-de-dimineață, cu un tren rapid, pentru a se întâlni cu sora sa Frida și cu soțul ei, Robert Monteith.

În timp ce îi aștepta pe enoriași să plece, Bertram Ingledew se gândea în salon la anumite practici comparabile cu cele pe care le întâlnise sau despre care citise în timpul cercetărilor sale în alte locuri. Bertram Ingledew, un proprietar de terenuri care deținea mai multe case dărăpănate și întreținea mai mulți fazani decât oricine altcineva (cu excepția ducelui) în apropiere de Brackenhurst, a cucerit inimile lui Philip Christy și ale Fridei Monteith. Cea mai joasă și mai animalică dintre toate emoțiile oribile pe care omul le-a moștenit încă de la maimuțe și tigri l-a înnebunit pe Robert Monteith.

Astfel, s-a aplecat asupra cadavrului cu ochi curios de flămânzi după ce și-a exercitat întreaga măsură de răzbunare arzătoare asupra celui care nu-i făcuse niciodată rău, sperând să vadă pe el vreun semn sângeros al vinovăției sale. Mândria lui se lupta activ împotriva ei însăși în această situație.

Așa se comportau sălbaticii. Era și mai dispus să cârpească o reuniune nominală temporară după ce aflase că tipul care îi răpise soția nu era deloc un om în carne și oase, ci mai degrabă o fantomă evanescentă din secolul al douăzeci și cincilea.