Barbari, jefuitori și infideli

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Barbarians, Marauders, and Infidels: The Ways of Medieval Warfare” de Antonio Santosuosso prezintă o imagine de ansamblu amuzantă a războiului medieval și a prăbușirii Imperiului Roman de Vest, încorporând totodată elemente de conflict religios. În timp ce mulți cititori apreciază povestirea și stilul captivant, unii critică lipsa de profunzime și continuitate a narațiunii istorice.

⬤ Narațiune amuzantă și ușor de citit.
⬤ O bună resursă introductivă pentru cei interesați de istoria medievală.
⬤ Viniete captivante care mențin textul plin de viață.
⬤ Bine documentată, cu o viziune de ansamblu asupra tacticii militare și a organizării politice.
⬤ Informativ pentru cititorii care caută cunoștințe despre conflictele și dinamica dintre triburi și religii.

⬤ Lipsă de profunzime, exhaustivitate și continuitate; secțiuni importante ale istoriei sunt sărite.
⬤ Unii cititori au considerat că scrierea este incoerentă și dificil de menținut interesul.
⬤ Dezvoltare incompletă a temelor și afirmațiilor majore, în special în ceea ce privește tacticile militare.
⬤ Omite elemente semnificative, cum ar fi influența mongolă în războiul medieval.
⬤ Nu este recomandat studenților serioși de istorie care doresc o analiză detaliată și academică.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Barbarians, Marauders, and Infidels

Conținutul cărții:

Barbari, jefuitori și necredincioși examinează motivele și terorile războiului în timpul Evului Mediu, ascensiunea și decăderea grupurilor etnice și religioase, precum și acțiunile liderilor militari buni și răi din această perioadă violentă și plină de culoare.

În această cronică amplă, figurile istorice și campaniile majore precum Charlemagne, Maghiarii și Cruciadele sunt prezentate nu ca icoane, ci ca o parte vie a vremurilor lor, cu toate realizările și eșecurile lor umane. Santosuosso afirmă că războiul, în cea mai mare parte a Evului Mediu, a fost purtat pentru Dumnezeu, câștig personal și onoare.

Atât creștinii, cât și musulmanii explicau adesea actele lor de violență în război ca fiind voința lui Dumnezeu. Pe lângă motivația religioasă, soldații, în cazul în care aparțineau clasei superioare, credeau că actele de curaj erau un aspect necesar pentru obținerea onoarei în societate. În cele din urmă, războiul constituia o modalitate de a obține câștiguri materiale într-o perioadă de subocupare cronică și de prosperitate scăzută.

Un accent deosebit este pus pe tranzițiile masive de la o perioadă la alta în epoca medievală. Autorul explică modul în care aceste schimbări reflectau un mediu în care liderii carismatici, Biserica și aristocrația jucau roluri principale ca „manageri” ai artei și practicii războiului și, în mod normal, ca actori principali pe câmpul de luptă.