Bass Notes: Jazzul în cultura americană: O viziune personală

Recenzii ale cititorilor

Cartea, scrisă de Chuck Israels, oferă o explorare profundă și sinceră a muzicii jazz și a semnificației sale culturale prin ochii unui basist experimentat. Narațiunea se adâncește în experiențele personale ale lui Israels, în relațiile sale cu muzicieni emblematici și în evoluția jazzului din perspectiva sa unică. Scriitura este convingătoare și informativă, atrăgând atât muzicienii de jazz, cât și fanii deopotrivă.

⬤ Scriere captivantă și sofisticată
⬤ anecdote personale vii
⬤ analiză pătrunzătoare a istoriei și culturii jazzului
⬤ reflecții sincere asupra luptelor personale și a industriei muzicale
⬤ lecții valoroase aplicabile dincolo de muzică
⬤ captivantă atât pentru muzicieni, cât și pentru cititorii generali.

⬤ Unii cititori au remarcat un ton de amărăciune în ceea ce privește muzica contemporană și tendințele educaționale
⬤ un stil de scriere ocazional greoi
⬤ dezamăgirea că cartea se încheie în 1980, lăsând cititorii cu dorința de a afla mai multe despre viața și cariera ulterioară a lui Israels.

(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Bass Notes: Jazz in American Culture: A Personal View

Conținutul cărții:

De la creșterea sa ca "bebeluș cu scutece roșii" printre unele dintre cele mai importante figuri ale muzicii americane și ale politicii de stânga, la munca sa legendară ca basist al trio-ului Bill Evans, la colaborările sale cu figuri precum Charles Mingus și Billie Holiday, Chuck Israels a fost martorul a peste o jumătate de secol de schimbări și inovații în muzica americană de jazz.

În Bass Notes, el oferă atât o memorialistică captivantă, cât și o meditație asupra istoriei muzicii de jazz și a perspectivelor acesteia pentru viitor. Pe lângă poveștile fascinante despre colaborarea sa cu muzicieni precum John Coltrane, Joan Baez și Herbie Hancock, el oferă o perspectivă din interior asupra alchimiei misterioase care are loc atunci când se întâlnesc improvizatori de jazz pricepuți.

După cum explică el, combinația dintre colaborarea disciplinată și libertatea individuală nu este doar entuziasmantă pentru muzicieni, ci și o reflectare inspirată și un model pentru democrație și pentru potențialul unei adevărate egalități rasiale. Israels povestește decizia sa de a părăsi trio-ul lui Bill Evans pentru a-și aprofunda educația muzicală și a se dezvolta ca compozitor - și alegerea sa de a nu se mai alătura trio-ului în ultimii ani ai lui Evans. Invocând evoluții precum dominația pregătirii la conservator și încercările nechibzuite de a se intersecta cu muzica clasică și pop, Israels prezintă, de asemenea, o relatare pasionată, dar lipsită de sentimentalism, a modului în care jazz-ul și-a pierdut întâietatea în panteonul muzicii americane, chiar dacă este cea mai distinctivă contribuție a Americii la muzica mondială.

El explorează obstacolele cu care se confruntă cei mai buni tineri muzicieni de jazz din ziua de azi, în urma giganților generațiilor anterioare și a oportunităților tot mai reduse de a-și câștiga existența ca muzician. Cu toate acestea, Israels susține că moștenirea bogată și durabilă a jazzului nu se va pierde și arată cum poate fi nu doar susținută, ci și extinsă în anii următori.