Bătălia finală: O poveste nespusă a Diviziei 42 Rainbow din al Doilea Război Mondial

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Bătălia finală” de William George Hansult Jr. prezintă o relatare emoționantă și meticulos documentată a Diviziei 42 Infanterie „Curcubeu” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cartea explorează relația autorului cu tatăl său, care a servit în această divizie, și aruncă lumină asupra experiențelor personale ale diferiților soldați, oferind cititorilor o înțelegere mai profundă a sacrificiilor și curajului acestora. Mulți cititori au considerat că este o narațiune istorică importantă care rezonează cu legăturile personale cu membrii familiei care au servit, servind în același timp și ca o mărturie a moștenirii Diviziei Curcubeu. Cu toate acestea, recenziile nu au evidențiat niciun dezavantaj semnificativ al cărții.

⬤ Meticulos cercetată și bine scrisă
⬤ oferă povești personale și relatări istorice detaliate
⬤ evocă emoții puternice și oferă o perspectivă asupra experiențelor soldaților
⬤ rezonează cu membrii familiilor veteranilor
⬤ menține vie moștenirea Diviziei Curcubeu
⬤ împletește istoria personală cu evenimente istorice mai ample.

Unii ar putea considera că accentul pus pe Divizia Curcubeu este mai puțin relevant dacă doresc o perspectivă mai largă asupra celui de-al Doilea Război Mondial; nu este menționat, dar criticile potențiale ar putea include o așteptare pentru perspective mai variate, dincolo de relatările personale.

(pe baza a 25 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Final Battle: An Untold Story of WW II's Forty-Second Rainbow Division

Conținutul cărții:

Toți bărbații au secrete față de copiii lor. Unii bărbați au secrete chiar și față de soțiile lor. Tatăl meu le avea pe amândouă.

În zorii anului 1945, războiul era la apogeul său. Germania nazistă era ca o stea muribundă care strălucea la maxim chiar înainte de a se stinge. Germanii se aflau pe propriul lor teritoriu, iar cei care protejau "Patria" erau adevărații credincioși - fanaticii - care ar fi luptat, și au luptat, până la ultimul om rămas în picioare.

Bătăliile s-au purtat mai ales în orașe, din casă în casă și uneori corp la corp. Multe dintre aceste bătălii au fost purtate de adolescenți americani neexperimentați. În tot acest timp, Hitler își folosea "armele minune" futuriste pe acest front european, în timp ce comitea crime în masă în lagărele de concentrare.

Tatăl meu a fost unul dintre acești băieți americani. La optsprezece ani, el s-a înrolat în armată în 1944 și, proaspăt ieșit din tabăra de instrucție, a devenit unul dintre acei "înlocuitori". Acei oameni care înlocuiau camarazii căzuți la datorie și pe care veteranii duri la luptă nu doreau să îi cunoască.

Dar experiența tatălui meu a fost puțin diferită de cea a majorității, deoarece a aflat că se lupta cu unele dintre rudele sale de sânge care făceau parte fie din partidul nazist, fie din armată, fie din Tineretul hitlerist.

Deși nu au fost testați, el și camarazii săi au fost aruncați într-una dintre cele mai lungi bătălii purtate de o divizie a armatei americane în timpul războiului. Timp de treizeci de zile au luptat și au mărșăluit. Cei cu care s-au luptat erau SS-iști înrăiți și tineri hitleriști. A fost formula pentru lupte crâncene, personale și pentru atrocități de neconceput comise de ambele părți.

Tatăl meu a luptat cu distincție, câștigându-și respectul veteranilor alături de care a servit. Apoi, când credea că luptele s-au terminat, unitatea sa a fost prima care a participat la eliberarea unuia dintre cele mai faimoase lagăre de concentrare ale lui Hitler, Dachau.