Bătălia pentru Tinian: Un pas important în războiul Americii împotriva Japoniei

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Battle for Tinian” oferă o privire aprofundată asupra unei bătălii cruciale din cel de-al Doilea Război Mondial, combinând fapte militare cu povești personale de luptă. Deși este lăudată pentru minuțiozitatea și lizibilitatea sa, unii cititori o consideră inutil de detaliată sau similară cu lucrări anterioare.

⬤ Narațiune bine scrisă și captivantă
⬤ combinație eficientă de fapte militare și povestiri personale
⬤ explorare amănunțită a detaliilor luptei
⬤ îmbunătățește înțelegerea campaniei din Marianas
⬤ plăcută pentru cititorii interesați de istoria militară.

⬤ Poate fi prea detaliată pentru unii, riscând să fie plictisitoare
⬤ percepută ca o reluare a literaturii anterioare pe această temă
⬤ stilul de scriere include probleme legate de vocea pasivă
⬤ îi lipsește un cadru introductiv puternic
⬤ unele inexactități faptice semnalate de cititori.

(pe baza a 45 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Battle for Tinian: Vital Stepping Stone in America's War Against Japan

Conținutul cărții:

În iulie 1944, garnizoana japoneză de 9 000 de oameni de pe insula Tinian a ascultat cu îngrijorare tunetul Marinei și al Corpului Pușcașilor Marini, al Armatei și al Corpului Aerian al Statelor Unite, care au coborât pe insula vecină, Saipan, aflată la doar trei mile distanță. Pe Saipan se aflau 20.000 de soldați japonezi, dar SUA au distrus opoziția după o campanie oribilă cu toate armele. Tăcerea bruscă nu a făcut decât să indice că acum era rândul lui Tinian.

În momentul în care Diviziile a 2-a și a 4-a de pușcași marini din SUA și-au îndreptat privirile către Tinian, insula fusese deja bombardată timp de o lună; între timp, ambele părți își învățaseră lecțiile din invaziile anterioare, în timp ce străbăteau insulele. Americanii învățaseră arta recunoașterii, a înșelăciunii și a puterii de foc preliminare pentru a nu suferi pierderile uriașe pe care le suferiseră la Saipan, Guadalcanal și Tarawa; japonezii, la rândul lor, învățaseră să nu conteste forțele americane pe plaje, ci să le atragă mai în interior, acolo unde terenul și fortificațiile rezistente la bombe le puteau ajuta.

Când bătălia pentru Tinian a avut loc în cele din urmă, SUA au acționat cu mare pricepere. Istoricul Samuel Elliot Morrison a numit-o "cea mai perfect executată operațiune amfibie din întregul război". Cu toate acestea, japonezii au rezistat cu încăpățânarea lor obișnuită, iar pușcașii marini americani, deja decimați, au suferit alte sute de pierderi.

În timpul bătăliei, bateriile japoneze de la țărm au reușit să asalteze cuirasatul Colorado, omorând o mulțime de oameni, și să lovească de mai multe ori un distrugător, omorându-i căpitanul. Pe insulă, SUA au folosit napalm pentru prima dată, deschizând calea pușcașilor marini care au eliminat cu greu punctele forte. Un ultim atac Banzai a semnalat sfârșitul rezistenței inamice, pușcașii marini luptând cot la cot cu adversarii lor în întuneric.

În cele din urmă, aproximativ 8 000 de japonezi au fost uciși, dintre care doar 300 s-au predat, plus alții care s-au ascuns ani de zile după război. Dar acei japonezi care au rezistat au făcut poate un serviciu mai mare decât își închipuiau. După ce Tinian a fost securizată, SUA au început să construiască pe această insulă cel mai mare aeroport din lume, care a găzduit sute de B-29 Superfortresses. Printre acestea, puțin peste un an mai târziu, se aflau Enola Gay și Boxcar, care, cu bombele lor atomice, aveau să îngenuncheze rapid patria japoneză.