Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Before We Were Strangers, scrisă de Renée Carlino, este o poveste emoționantă care explorează temele iubirii, ale celei de-a doua șanse și ale complexității vieții. Povestea îi urmărește pe Matt și Grace, care se reconectează după mulți ani de despărțire, adâncindu-se în trecutul lor comun și în evenimentele care au dus la înstrăinarea lor. Narațiunea este îmbucurătoare, alternând între trecut și prezent, și evocă o gamă largă de emoții, de la fericire la durere sufletească.
Avantaje:⬤ Poveste captivantă din punct de vedere emoțional, care rezonează cu cititorii.
⬤ Personaje bine dezvoltate care evocă empatia și investiția.
⬤ Structură narativă unică care alternează trecutul cu prezentul, adăugând profunzime.
⬤ Proză frumoasă care surprinde complexitatea iubirii și a relațiilor.
⬤ Temele puternice ale celei de-a doua șanse și ale conexiunilor ratate, la care mulți cititori se pot raporta.
⬤ Dezvoltarea captivantă a personajelor care explorează dezvoltarea personală și provocările vieții.
⬤ O conexiune sinceră între personaje, palpabilă de-a lungul întregii povești.
Dezavantaje:⬤ Probleme legate de ritm, în special la mijlocul cărții, unde unii cititori au simțit că aceasta trenează.
⬤ Unii cititori au considerat că finalul a fost grăbit sau că nu s-a încheiat anumite puncte ale intrigii.
⬤ Personajele afișează uneori comportamente frustrante care ar putea determina cititorii să se simtă în conflict cu privire la deciziile lor.
⬤ O întorsătură previzibilă a intrigii care s-ar putea să nu surprindă cititorii experimentați de romane de dragoste.
(pe baza a 942 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Before We Were Strangers: A Love Story
Conținutul cărții:
De la autoarea bestsellerului USA TODAY Sweet Thing și Nowhere But Here vine o poveste de dragoste despre o postare pe Craigslist "missed connection" care oferă doi oameni o a doua șansă la dragoste la cincisprezece ani după ce au fost separați în New York City.
Pentru pasărea iubitoare cu ochii verzi:
Ne-am cunoscut acum cincisprezece ani, aproape la zi, când mi-am mutat lucrurile în camera de cămin NYU de lângă a ta la Senior House.
Ne-ai numit prieteni rapizi. Mie îmi place să cred că a fost mai mult.
Trăiam doar din emoția de a ne regăsi prin muzică (erai obsedat de Jeff Buckley), fotografie (nu mă puteam opri din a-ți face poze), ieșind în Washington Square Park și toate lucrurile ciudate pe care le făceam pentru a câștiga bani. Am învățat mai multe despre mine în acel an decât în oricare altul.
Totuși, cumva, totul s-a destrămat. Am pierdut legătura în vara de după absolvire, când am plecat în America de Sud să lucrez pentru National Geographic. Când m-am întors, tu nu mai erai. O parte din mine încă se întreabă dacă te-am împins prea tare după nuntă...
Nu te-am mai văzut până acum o lună. Era miercuri. Te legănai pe călcâie, echilibrându-te pe acea linie galbenă groasă care merge de-a lungul peronului de metrou, așteptând trenul F. Nu am știut că ești tu până când nu a fost prea târziu, iar apoi ai dispărut. Din nou. Mi-ai spus numele.
L-am văzut pe buzele tale. Am încercat să rog trenul să oprească, doar ca să te pot saluta.
După ce te-am văzut, toate sentimentele și amintirile din tinerețe mi-au revenit, iar acum mi-am petrecut cea mai mare parte a lunii întrebându-mă cum este viața ta. S-ar putea să-mi fi ieșit complet din minți, dar ai vrea să bem ceva împreună și să depănăm amintiri din ultimul deceniu și jumătate?
M.
