Titlul original:
Bhagavadgita: The Celestial Song
Conținutul cărții:
Bhagavadgita aparține cărții a VI-a din Mahabharata, marea epopee indiană atribuită legendarului Vyasa. Este o operă poetică și filosofică care, în timp, este plasată în secolul al V-lea î. Hr. Împreună cu Brahmas tra și Upanisadele clasice, ea constituie Prasthanatraya, "Tripla știință" a Vedanta. Bhagavadgita a ieșit la iveală într-un moment deopotrivă de contraste și de noi cerințe interioare ale poporului indian. Ea a contribuit la vitalitatea flăcării upanisadice a Cunoașterii, în timp ce a pacificat dezbaterile filosofice și spirituale predominante ale vremii. Gita a clarificat unitatea Adevărului în aspectele sale multiple și, astfel, a oferit tuturor, într-un mod înțelept și luminat, posibilitatea de a urma fără conflicte doctrinare calea cea mai potrivită pentru fiecare. În "Prefața" cărții, Raphael indică patru puncte esențiale pentru înțelegerea textului în dimensiunea adecvată: - Înțelegerea tradițională a conceptului de Divin. - Înțelegerea momentului și a evenimentului care au determinat nașterea Gitei. - Înțelegerea tradițională a ordinii sociale. - Înțelegerea abordării corecte a diferitelor căi care conduc la Divin.
Valoarea Gitei este primordială, dacă ne gândim doar că ea se învârte în jurul acțiunii, care stă la baza vieții și care nu poate fi evitată sau abandonată de nimeni, deoarece dezvăluie, într-o lume impregnată de mișcare și conflict, secretul "acțiunii fără acțiune". Din această perspectivă, ea poate avea o importanță fundamentală pentru occidentali, care sunt, în esență, mai mult în favoarea acțiunii decât a contemplației. Pentru ca cel care se află în planul acțiunii să nu devină înrobit și dominat de activism, este necesar să înțeleagă acționarea perfectă, lipsită de atașamentul-deziderat care întemnițează, și să transcendă calificările individuale. De fapt, acolo unde ego-ul individual separator domnește, acolo se dezvăluie și atributele sale aberante care provoacă conflict și durere; și, mai devreme sau mai târziu, individul care se plasează într-o astfel de condiție nu poate decât să găsească, precum Arjuna, câmpul său de luptă (kuruksetra) sau câmpul de disciplină și reeducare energetică (tapahksetra). Comentariul lui Raphael se desfășoară pe un fir psihologic, filosofic și inițiatic, cu referire specifică la inițierea ksatriya (ordinea socială a legiuitorilor și războinicilor). Raphael subliniază că, sub anumite aspecte, suntem cu toții ksatriya, deoarece toți suntem angajați într-o luptă, uneori inegală, între cunoaștere-vidya și ignoranță-avidya.
Bhagavadgita, ca toate învățăturile tradiționale autentice, nu indică atitudini liniștite sau finaliste, nici zboruri posibile, ci ne aduce la responsabilitățile noastre ("Forțat de karma - inerentă naturii tale - în ciuda voinței tale, într-o zi vei face ceea ce, fiind acum în pierdere, refuzi să faci", XVIII, 60) și la inevitabila noastră datorie-dharma: aceea de a ne înțelege, transforma și transcende.
