Big Dick Little Dick

Conținutul cărții:

De Stephen Broughton

ISBN: 9781847470799.

Publicat:2007.

Pagini:274.

Teme cheie:umor, gânduri suicidare, abuz.

Descriere

Călătoria de descoperire a unui om care găsește sănătatea mintală ca pe un dar arătându-i drumul înțelegerea viselor și a gândurilor sinucigașe întâlnirea cu omul care ar fi trebuit să fie Little Dick supraviețuind unei educații de către o mamă narcisistă și un tată dezinteresat, Big Dick.

Despre autor

Autorul Stephen a fost administrator al grupului său local MIND timp de aproape 20 de ani și a avut sinuciderea ca plan B de când se știe. Prezintă "Gândul zilei" la radioul local BBC, cântă într-un cor și aleargă maratoane foarte încet. Stephen este avocat, adesea descris de clienți drept "nu ca un avocat adevărat", ceea ce el consideră un mare compliment. Majoritatea prietenilor săi par a fi și ei nebuni.

Extras din carte

Cu toții visăm și, probabil, visăm în fiecare noapte. Dar v-ați întrebat de ce ne amintim doar unele dintre vise, iar celelalte sunt aruncate într-un coș de reciclare cerebral? Și de ce uneori avem același vis din nou și din nou. Eu am, de când mă știu, un vis în care descopăr brusc că am o casă. O casă mică și abandonată, cu o grădină prea mare.

Ascunsă, fără o cale de acces adecvată. Și când mă uit la casă, văd că sunt atât de multe lucruri de făcut pentru a o transforma într-un loc în care să locuiesc, încât știu că mă depășește și asta mă întristează foarte tare. Și mai am un vis în care am ucis pe cineva cu mult timp în urmă și nimeni în afară de mine nu știe și mi-e teamă că cineva va afla într-o zi lucrul îngrozitor pe care l-am făcut. Și mă trezesc crezând că visul este adevărat, neștiind cum aș putea trăi cu gândul că am făcut lucrul îngrozitor pe care l-am făcut. Așadar, această carte este despre cum am aflat despre persoana pe care aș fi putut să o ucid și cum am găsit și apoi am început să reconstruiesc casa care nu era decât o cochilie goală cu o gaură în acoperiș.

Și v-ați întrebat vreodată de ce avem amintirile pe care le avem despre copilăria noastră? Uneori, amintiri banale de zi cu zi. Ca un film care rulează în mintea noastră și care nu a fost niciodată șters de celelalte amintiri banale pe care le înregistrăm în fiecare zi. Întotdeauna mi-am amintit, ca și cum ar fi fost ieri, ziua în care o dubă albă a oprit în fața casei noastre și a coborât un bărbat în halat alb. Câinele nostru era un corgi căruia îi spuneam Lightie. Omul a intrat în sufrageria noastră. Lightie era în spatele canapelei, iar el a luat-o în brațe și a dus-o departe. Și nu am știut niciodată de ce îmi amintesc atât de bine. Mulți ani mai târziu, când am trecut de vârsta pe care ei o numesc de mijloc, i-am povestit mamei mele despre acea amintire. A fost uimită de ceea ce i-am spus, pentru că a spus că pe atunci nu puteam avea decât 12 luni. Abia începusem să merg, iar câinele îmbătrânise și nu mai era atât de fiabil pe cât ar fi trebuit să fie cu un copil mic în preajmă.