Blaugast: Un roman al declinului

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază „Blaugast” de Paul Leppin ca fiind o lucrare profund decadentă și tulburătoare, care pune în valoare proza poetică a autorului în mijlocul unor teme sumbre de ruină personală, perversiune sexuală și degradare urbană în Praga. Se remarcă prin descrierile sale vii și grotești, precum și prin amestecul de realism și suprarealism. Deși adesea tulburător, romanul se încheie cu o mică rază de speranță.

⬤ Proză poetică și frumoasă, chiar și cu un subiect sumbru.
⬤ Scrieri evocatoare care descriu o imagine vie a orașului Praga.
⬤ Un amestec convingător de decadență și expresionism.
⬤ Un final plin de speranță, în ciuda temelor întunecate.
⬤ Studiu bogat al personajelor și explorare a disperării umane.

⬤ Descrieri grafice și grotești care pot fi deranjante pentru unii cititori.
⬤ Teme de depravare și ruină care pot fi copleșitoare.
⬤ Nu sunt potrivite pentru cei slabi de inimă sau optimiști.
⬤ Spirala spre disperare poate fi privită ca excesivă sau accentul excesiv pus pe perversiunea sexuală.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Blaugast: A Novel of Decline

Conținutul cărții:

Blaugast este o poveste a ruinei. Un funcționar plictisit, Klaudius Blaugast, își urmărește dorințele pe o cale care duce la degradare totală.

Fără adăpost și fără resurse, după ce a pierdut totul în mâinile prostituatei malefice Wanda, el caută izbăvirea într-un Praga care a devenit sibaritic și lipsit de grijă - un oraș în care el a devenit un paria. Amintirile din trecutul său, revelații halucinante ale semnificației unor evenimente demult uitate, indică semințele decăderii sale finale.

Romanul final al lui Leppin, pe care nu l-a văzut niciodată publicat (manuscrisul a lâncezit zeci de ani după moartea sa în arhivele din Praga), Blaugast este un rechizitoriu al despoticului și al vulgarului, o explorare a tendințelor sadice întâlnite printre cei „morali” și „respectabili”. Descrierea lui Leppin de către Max Brod ca fiind „un poet al deziluziei eterne, în același timp un slujitor al diavolului și un adorator al Madonnei” nu sună nicăieri mai adevărat decât aici.