Bloody Mary: Teroarea Tudorilor, 1553-1558

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Bloody Mary, Tudor Terror” de Phil Carradice prezintă o relatare scurtă, dar informativă, a domniei Mariei Tudor, concentrându-se asupra persecuției protestanților. Deși cartea este accesibilă și ilustrată, opiniile cu privire la profunzimea și narațiunile sale variază în rândul cititorilor. Unii o găsesc captivantă și bine prezentată, în timp ce alții îi critică simplitatea și amploarea.

⬤ Concisă și ușor de citit
⬤ acoperă evenimentele istorice într-o manieră captivantă
⬤ include ilustrații
⬤ oferă perspective psihologice interesante asupra caracterului Mariei Tudor
⬤ informativă pentru cei interesați de istoria Tudorilor.

⬤ Narațiune dezarticulată
⬤ lipsește o cronologie liniară
⬤ simplifică excesiv psihanaliza motivelor Mariei
⬤ trece cu vederea realizările ei
⬤ unii cititori o consideră prea scurtă
⬤ acuzată de perpetuarea unor interpretări istorice tendențioase.

(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Bloody Mary: Tudor Terror, 1553-1558

Conținutul cărții:

Când Maria Tudor, fiica cea mare a lui Henric al VIII-lea, a urcat pe tronul Angliei în 1553, a fost o bucurie nebună și un grad de popularitate rar întâlnit la urcarea pe tron a unui monarh britanic. Cu toate acestea, la moartea sa, cinci ani mai târziu, ea a fost aproape universal insultată și urâtă de poporul său, atât de mult încât i s-a atribuit, postum, supranumele de Bloody Mary.

Răzbunarea Mariei pe biserică și pe religia pe care o ura a fost rapidă și totală. Nobili precum ducele de Northumberland, regine în devenire precum Lady Jane Grey, oameni ai bisericii precum Thomas Cranmer și episcopii Latimer și Ridley, toți au fost uciși de focurile Mariei sau de toporul călăului.

În timpul scurtei sale domnii, ea a restaurat credința catolică în Anglia și a ars pe rug peste 280 de martiri protestanți. Pentru o domnie care părea atât de promițătoare, scurta perioadă la putere a Mariei a adus cea mai mare sângerare religioasă sancționată oficial pe care țara a văzut-o vreodată. Iar la final, mirosul focurilor de execuție și fumul cenușiu care se așezase ca o pală peste țară păreau să personifice forțele reacționare care preluaseră controlul.