Bracketing the Enemy: Observatorii avansați în al Doilea Război Mondial

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare detaliată a rolului și experiențelor observatorilor avansați în cel de-al Doilea Război Mondial, concentrându-se în special asupra a două divizii americane din teatrele european și Pacific. Ea servește ca o relatare istorică informativă care umple lacunele în înțelegerea sprijinului artileriei în luptă, deși unii cititori au găsit-o oarecum uscată și repetitivă.

⬤ Bine documentat și informativ
⬤ oferă claritate asupra rolului observatorilor înaintați
⬤ umple lacunele istorice
⬤ detalii bune despre experiențe și tactici specifice
⬤ recomandat celor interesați de istoria militară sau artileria de câmp.

⬤ Poate fi repetitiv și lipsit de profunzime în anumite tactici
⬤ unii cititori au considerat că stilul de scriere este aspru și sec
⬤ acoperire minimă a sprijinului naval de artilerie
⬤ unii și-au dorit o analiză mai amplă a diviziilor suplimentare.

(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Bracketing the Enemy: Forward Observers in World War II

Conținutul cărții:

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, generalul George Patton a declarat că artileria a câștigat războiul. Cu toate acestea, obuzierele nu au obținut victoria pe cont propriu. De o importanță crucială pentru succesul acestor tunuri mari au fost observatorii înaintați, artileriștii de pe linia frontului care au dirijat focul artileriei. Până în prezent, rolul vital al observatorilor din față în lupta terestră a beneficiat de puțină atenție din partea cercetătorilor. În Bracketing the Enemy, John R. Walker remediază această omisiune, oferind prima istorie completă a echipelor de observatori înaintați din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Încă din Războiul Civil din SUA, focul artileriei putea ajunge până la trei kilometri, dar fără un "FO" (observator avansat) care să raporteze unde a aterizat primul foc în raport cu ținta și să direcționeze focul ulterior prin delimitarea sau "delimitarea" razei de acțiune vizate, multe dintre avantajele focului cu rază mai mare de acțiune erau irosite. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, FO au însoțit infanteriștii pe linia frontului. Acum, pentru prima dată, echipajele de artilerie puteau să tragă cu o precizie mortală asupra pozițiilor inamice imediat ce pușcașii care înaintau întâlneau aceste puncte forte inamice. Potrivit lui Walker, această tranziție de la focul direct la focul indirect a fost una dintre cele mai importante inovații care au avut loc în lupta terestră în ultimele secole.

Folosind Divizia 37 în Teatrul Pacific și Divizia 87 în Europa ca studii de caz, Walker prezintă o imagine vie a pericolelor pe care le implică serviciul FO și arată cât de importanți au fost observatorii avansați pentru succesul operațiunilor terestre într-o varietate de scenarii. Personalul FO nu numai că a îndeplinit o funcție de sprijin vitală în calitate de artileriști, dar de multe ori și-a depășit rolul de luptă, luptând ca infanteriști, uneori chiar conducând soldații în luptă. Cu toate acestea, deși observatorii avansați au trăit, au luptat și au sângerat alături de infanterie, ei nu aveau dreptul să poarte insigna de infanterist de luptă acordată infanteriștilor pe care îi sprijineau. Astfel, observatorii înaintați sunt printre eroii necunoscuți ai celui de-al Doilea Război Mondial. Bracketing the Enemy semnalează o recunoaștere demult așteptată a serviciului lor distins.