Bucuria ei devine

Recenzii ale cititorilor

Colecția „Bucuria ei devine” de Andrea Potos este o explorare emoționantă a memoriei, a durerii și a prezenței durabile a celor dragi pierduți, concentrându-se în special pe relația poetei cu mama sa. Printr-un amestec de reflecții personale și aluzii literare, Potos invită cititorii în peisajul ei emoțional, surprinzând atât durerile, cât și bucuriile legate de amintirile de familie.

Poemele sunt frumos scrise și evocă emoții puternice, oferind o perspectivă personală și relatabilă asupra durerii și memoriei. Autoarea împletește cu abilitate amintirile despre mama sa cu momentele de bucurie, creând o tapiserie de experiențe care rezonează profund cu cititorii. Colecția este lăudată și pentru grația sa și pentru capacitatea de a ilumina aspectele blânde ale vieții de zi cu zi.

Unii cititori pot găsi temele durerii și pierderii grele sau dificil de abordat. În plus, colecția împarte poemele în două părți tematice, ceea ce poate crea un sentiment de deconectare pentru unii, deoarece nu toate poemele par a fi direct legate de tema centrală a maternității și a pierderii.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Her Joy Becomes

Conținutul cărții:

Poemele Andreei Potos sunt pătrunse de un sentiment expansiv de rudenie. Rudele de sânge sunt prețioase, dar la fel de intime sunt și scriitorii luminari cu care ea găsește legături sufletești.

Deși majoritatea acestor figuri sunt fizic absente, toate sunt o prezență vitală în „camerele de gândire” ale lui Potos. Ea recomandă (și practică) să nu se lase prinsă în aparențe, ci să „privească oblic” pentru a găsi ceea ce este durabil. Aceasta este ceea ce ea numește „graz(ing) cu conștiința ta” pentru a aduna bucurie.

Aceasta nu este o căutare simplistă.

Mai degrabă, ea este de acord cu intuiția lui C. S.

Lewis conform căreia „bucuria este treaba serioasă a raiului”. Potos înțelege că este nevoie de o muncă asiduă pentru a alege și a-și însuși bucuria. Aceste poezii implică părinți în vârstă, cancer, teamă, moarte, durere, înmormântări - momente dificile care generează întrebări dificile.

Dar ele celebrează, de asemenea, „elementele de bază ale cotidianului” - rufele, cafeaua, spălatul vaselor, periajul părului, cântecul păsărilor, legumele, rochiile florale. Pe măsură ce cei care acum sunt absenți devin tovarăși mintal valoroși, ea descoperă „o pace care îi șoptește... o fericire diferită în curs de desfășurare”.

Darul acestor poezii constă în modul în care Potos cântărește cu atenție ce i se dă și ce i se ia, în modul în care viața o împlinește și o dezamăgește deopotrivă, și se hotărăște să lase bucuria să o păstreze. „Respirația profundă este simplă, iar speranța este alegerea naturală.”.