Buna-credință în jurisprudența Organizației Mondiale a Comerțului: Protecția așteptărilor legitime, interpretarea de bună-credință și soluționarea echitabilă a litigiilor

Titlul original:

Good Faith in the Jurisprudence of the Wto: The Protection of Legitimate Expectations, Good Faith Interpretation and Fair Dispute Settlement

Conținutul cărții:

Ce exprimă conceptul de bună-credință? Această carte este prima care discută ce înseamnă buna credință în dreptul comercial internațional. Ca ghid de referință pentru cercetători și practicieni, ea analizează jurisprudența practicii de soluționare a litigiilor OMC.

Cartea descrie cum, de ce și când conceptul de bună-credință leagă acordurile OMC de alte norme internaționale publice. Conceptul de bună-credință apare frecvent în tratate și norme cutumiare, dar cel mai adesea este considerat un principiu general de drept. Legislația OMC utilizează, alături de principiul bunei-credințe, corelativele pacta sunt servanda, interzicerea abuzului de drept și protecția așteptării legitime.

O analiză a GATT 1947 și a jurisprudenței OMC arată că funcția bunei-credințe variază. Rapoartele grupurilor speciale și deciziile Organului de apel fac o utilizare diferită a acesteia. Organul de apel este pregătit să aplice principiul numai dispozițiilor OMC, în timp ce grupurile speciale îl utilizează mai liber și mai substanțial.

Adică, acestea aplică buna-credință pentru a umple lacunele din oricare dintre acordurile acoperite de OMC.

De asemenea, arbitrii utilizează principiul în mod diferit, în funcție de faptul că acesta se referă la acordurile reglementate de OMC sau la dreptul procedural de soluționare a litigiilor OMC. În primul caz, buna-credință este utilizată pentru a găsi un echilibru între, pe de o parte, obligația de a liberaliza comerțul și, pe de altă parte, dreptul de a invoca o excepție de la liberalizarea comerțului pentru protecția mediului, a culturii, a moralei publice, a vieții sau a sănătății umane. În acest fel, buna credință protejează câștigurile liberalizării multilaterale a comerțului împotriva intereselor ilegale, cum ar fi protecționismul deghizat.

Cartea introduce, de asemenea, domeniul nou al dreptului procedural al OMC care reglementează litigiile privind litigiile comerciale. În Înțelegerea privind soluționarea litigiilor (DSU), buna-credință apare în standardul de revizuire, normele privind probele și stabilirea faptelor, calitatea procesuală activă, obligația de consultare prealabilă, dreptul de constituire a unui grup special, anchetele din oficiu, retragerea notificărilor de recurs și ridicarea obiecțiilor. În toate aceste domenii, se asigură că normele de soluționare a litigiilor nu sunt utilizate în mod abuziv. Organul de apel a mers chiar atât de departe încât a derivat un nou standard din principiul bunei-credințe, care cere ca litigiile să fie soluționate în mod corect, prompt și eficient.

Perspectivele bunei-credințe în legislația OMC nu sunt importante doar pentru profesioniștii din domeniul dreptului comercial. Aplicațiile actuale și operațiunile viitoare ale principiului sunt susceptibile de a avea o valoare strategică pentru a răspunde la întrebarea din ce în ce mai presantă a modului în care legislația OMC și alte acorduri internaționale ar trebui să fie reconciliate.