Calea pe care am mers

Recenzii ale cititorilor

Cartea „The Path I Walked” de Rich Cacace a primit recenzii pozitive pentru descrierea sinceră a experiențelor sale de viață, în special a serviciului său militar. Recenzenții consideră că cartea este captivantă, inspirată și bine scrisă, mulți dintre ei identificându-se personal cu poveștile autorului. Narațiunea include un amestec de triumfuri personale, eșecuri și reflecții asupra evenimentelor semnificative, ceea ce o face o lectură sinceră.

⬤ Angajant și bine scris
⬤ povestiri relatabile și personale
⬤ narațiune inspirată
⬤ reflecție sinceră asupra vieții militare
⬤ profunzime emoțională
⬤ impact pozitiv asupra cititorilor și evocă amintiri plăcute.

Unii recenzenți ar putea simți o lipsă de context mai larg în afara experiențelor personale ale autorului; alții ar putea considera că accentul pus pe experiențele din timpul războiului ar putea fi greu pentru unii cititori.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Path I Walked

Conținutul cărții:

Richard Cacace a vrut să lase fiilor săi o cronică a vieții sale și a discutat cu ei despre această idee. Aceștia i-au spus să o facă cu două condiții: în primul rând, să spună adevărul și, în al doilea rând, să spună totul - bunele și relele.

Această carte a fost scrisă ca o înregistrare a momentelor memorabile din primii săi douăzeci și cinci de ani. În acea perioadă, viața lui părea să fie un mare roller-coaster. Viața sa până la vârsta de douăzeci de ani părea o lungă ascensiune spre cel mai înalt punct al cursei. Brusc, s-a prăbușit în cel mai de jos punct al vieții sale. I-au trebuit aproape patru ani pentru a atinge din nou un alt punct înalt. Mândria pentru realizările sale a făcut ca scrisul să treacă repede. Când a ajuns la scheletele din dulapul său, a trebuit să se forțeze să deschidă ușa și să le lase să iasă. A scris lucruri despre el pe care nu le știa nimeni. Ca urmare, a simțit un sentiment de ușurare pentru că a făcut acest lucru.

El povestește despre perioada petrecută în Corpul de Infanterie Marină al SUA, unde a fost umplut cu un nou sentiment de mândrie care l-a ajutat să iasă din abisul în care căzuse. L-a învățat să prețuiască oamenii nu după culoarea sau naționalitatea lor, ci după efortul și dorința lor. Vietnamul i-a dat din nou dorința de a trăi. Au existat incidente în care ar fi trebuit să fie ucis, dar a scăpat fără o zgârietură. Au existat incidente în care a fost la limita sănătății mintale și cineva a intervenit pentru a-l împiedica să facă ceva ce i-ar fi distrus viața. Vietnamul a contribuit la simplificarea ecuației relației dintre oameni în ochii lui. Aveau nevoie unii de alții într-un moment crucial și nu le păsa dacă erau albi, negri, hispanici sau asiatici. De asemenea, l-a învățat că în fiecare dintre noi se duce o luptă între bine și rău și, dacă nu suntem atenți, răul poate câștiga. Întoarceți-vă cu el la începutul anilor 1950 și mergeți pe calea pe care a mers el.