Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenziile la cartea „The Camera Lies: Acting for Hitchcock” evidențiază explorarea pătrunzătoare și captivantă a lui Dan Callahan asupra manipulării actorilor și a performanțelor lor de către Alfred Hitchcock. În timp ce mulți apreciază perspectiva nouă și valoarea de divertisment oferite de carte, unii cititori consideră că aceasta se abate de la accentul promis asupra actoriei, oferind în schimb interpretări și opinii subiective care s-ar putea să nu se alinieze tuturor așteptărilor.
Avantaje:⬤ Analiza pătrunzătoare și plină de umor a actorilor din filmele lui Hitchcock
⬤ acoperă o gamă largă de teme și aspecte ale stilului lui Hitchcock
⬤ amuzantă și captivantă, fiind potrivită atât pentru cititorii ocazionali, cât și pentru cinefili
⬤ oferă o perspectivă nouă asupra naturii colaborative a actoriei în opera lui Hitchcock.
Dezavantaje:⬤ Unii cititori consideră că oferă prea puține perspective asupra tehnicilor de distribuire a rolurilor și de interpretare
⬤ poate fi excesiv de opinativă și speculativă mai degrabă decât factuală
⬤ nu toți cititorii consideră stilul de scriere atrăgător, unii descriindu-l ca fiind prea stufos
⬤ ar putea să nu răspundă așteptărilor celor care caută un studiu concentrat asupra actorilor și interpretărilor.
(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Camera Lies: Acting for Hitchcock
Conținutul cărții:
Prima carte despre Hitchcock care se concentrează exclusiv pe munca sa cu actorii
Se spune că Alfred Hitchcock ar fi spus odată: "Actorii sunt vite", o replică care a rămas în conștiința publicului încă de atunci. Pentru Hitchcock, actoria era o chestiune de contrast și contrapunct, prețuind subtilitatea și discreția în detrimentul ostentației. Credea că aparatul de fotografiat este duplicitar și îi îndruma pe actori să privească și să acționeze invers. În The Camera Lies, autorul Dan Callahan evidențiază numeroasele nuanțe ale regiei lui Hitchcock de-a lungul carierei sale, de la Cary Grant în Notorious (1946) la Janet Leigh în Psycho (1960). Mergând mai departe, el examinează modul în care sexul și sexualitatea sunt prezentate prin intermediul personajelor lui Hitchcock, reflectând relația complexă a regizorului cu sexualitatea.
Detaliind fluiditatea actoriei - atât ce înseamnă să joci în film, cât și modul în care procesul variază în cariera fiecărui actor - Callahan examinează spectrul de tratamente și direcții pe care Hitchcock le-a oferit actorilor cunoscuți și mai puțin cunoscuți, printre care Ingrid Bergman, Henry Kendall, Joan Barry, Robert Walker, Jessica Tandy, Kim Novak și Tippi Hedren. Hitchcock credea că cel mai bun actor este cel care "nu poate face nimic bine" - dar în spatele unei indiferențe exterioare față de actorii săi se ascundea un teoretician sofisticat al actoriei, care adesea scotea la iveală interpretări extraordinare. The Camera Lies analizează moștenirea lui Hitchcock atât ca regizor care a învățat continuu publicul să nu se încreadă în aparențe, cât și ca om cu o înțelegere stranie a capacității umane de înșelăciune și interpretare greșită.
