Când stelele erau încă vizibile

Recenzii ale cititorilor

Colecția de poezii a Mariei Mazziotti Gillan, „When the Stars Were Still Visible”, evocă emoții și amintiri puternice prin povestirea sa vie și sinceră. Poemele rezonează cu experiențe ale copilăriei, identității și experienței imigranților, creând o călătorie profund personală și relatabilă pentru cititori.

⬤ Oferă descrieri emoționante și vii ale vieții și experiențelor autorului.
⬤ Captivează cititorii prin profunzime emoțională și onestitate.
⬤ Oferă o explorare relativă a copilăriei, a familiei și a experienței imigranților.
⬤ Bogată în detalii și ancorată în amintiri personale, făcând-o accesibilă și captivantă.
⬤ Încurajează cititorii să reflecteze asupra propriilor amintiri, creând un sentiment de conexiune.

⬤ Unii cititori pot găsi temele prea personale sau specifice, ceea ce ar putea limita atractivitatea mai largă.
⬤ Intensitatea emoțională poate fi copleșitoare pentru unii.
⬤ Unii ar putea prefera un alt stil de poezie, mai puțin axat pe narațiune.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

When the Stars Were Still Visible

Conținutul cărții:

În When the Stars Were Still Visible, Maria Mazziotti Gillan ne oferă adevărul, needitat și direct din inimă. Această culegere elegiacă creează un arc care articulează înțelegerea ei despre îmbătrânire și dobândirea înțelepciunii.

În poemul central, „Claiming My True Name”, ea își îmbrățișează în cele din urmă rădăcinile italiene după ce își mărturisește dorința de a „aluneca direct în viața Americii” și realizează cu tristețe ce a costat-o negarea „părinților italieni și a apartamentului cu apă rece”: „Câte ore am petrecut înecându-mă în rușine... rușinată de sărăcia noastră, de părinții mei imigranți, de șchiopătatul tatălui meu, de piciorul său paralizat care se târa după el... de pielea mea închisă la culoare...

de hainele mele ieftine”. De-a lungul celei de-a doua jumătăți a culegerii, Gillan recunoaște subtil schimbarea din propria sa viață, făcând o paralelă între lipsa de înțelegere dintre ea și copiii săi, între propria sa fragilitate și cea a tatălui și soțului său.

În ultimul poem, „Sărbătoare în Albidona”, există o întâlnire neașteptată care duce la o epifanie, care face legătura între „țara veche” și „cea nouă”. Este ca și cum această carte ar fi răsărit dintr-un compus alchimist format din calcar calabrez și ciment de pe veranda din spate a străzii 17 din Paterson, New Jersey, unde Mazziotti Gillan a crescut.

Până la sfârșitul acestei cărți emoționante și rezonante, poeta își acceptă dubla moștenire, cu toată durerea și obstacolele ei, dar și cu toată frumusețea și grația ei.