Capcana educației: Școlile și remodelarea inegalității în Boston (The Education Trap: Schools and the Remaking of Inequality in Boston)

Recenzii ale cititorilor

Cartea Cristinei Viviana Groeger contestă convingerea larg răspândită că educația este cheia reducerii inegalității sociale și economice. Printr-un studiu al schimbărilor sociale și economice din Boston între 1880 și 1940, Groeger demonstrează că educația de multe ori nu reușește să asigure o mobilitate ascendentă și contribuie, în schimb, la restructurarea clasei care menține inegalitatea. Cartea subliniază, de asemenea, necesitatea unei acțiuni colective dincolo de educație pentru a realiza justiția socială.

⬤ Oferă o analiză istorică aprofundată a vieții și educației americane la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
⬤ Contestă percepțiile comune cu privire la educație ca soluție pentru sărăcie.
⬤ Oferă o perspectivă asupra experiențelor oamenilor obișnuiți, mai degrabă decât a elitelor.
⬤ Bine documentată și se leagă bine de alte lucrări istorice.

⬤ Unii cititori pot considera descurajante concluziile privind ineficiența educației în reducerea inegalității.
⬤ Mesajul poate fi considerat prea cinic cu privire la potențialul educației ca instrument de schimbare socială.
⬤ S-ar putea să nu fie pe placul celor care caută relatări edificatoare despre educație.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Education Trap: Schools and the Remaking of Inequality in Boston

Conținutul cărții:

De ce - contrar opiniei multor experți și a opiniei populare - mai multă educație poate să nu fie răspunsul la inegalitatea crescândă.

De generații întregi, americanii au considerat educația drept soluția la dezavantajul economic. Cu toate acestea, deși tot mai mulți oameni obțin diplome, decalajul dintre bogați și săraci se adâncește. Cristina Groeger pătrunde în istoria acestei aparente contradicții, explicând cum a ajuns educația să fie văzută ca un panaceu, chiar dacă a deschis calea pentru adâncirea inegalității.

Capcana educației se întoarce la primele decenii ale secolului al XX-lea, când americanii se confruntau cu inechitățile fără precedent ale Epocii de aur. Cazul test al lui Groeger este orașul Boston, care a cheltuit foarte mult pentru școlile publice. Ea analizează modul în care locurile de muncă au ajuns să depindă de o armată de angajați cu gulere albe, în mare parte femei și imigranți din a doua generație, formați în școlile secundare. Dar Groeger constată că trecerea la o forță de muncă mai educată a avut consecințe negative - atât intenționate, cât și neintenționate - pentru mulți lucrători. Angajatorii au sprijinit formarea în școli pentru a submina influența sindicatelor profesionale și pentru a transfera astfel puterea la locul de muncă către conducere. Iar acreditările educaționale avansate au devenit un mijloc de a controla accesul la locuri de muncă bine plătite în domeniul profesional și al afacerilor, concentrând puterea și bogăția. Educația formală a devenit astfel o forță centrală în menținerea inegalității.

Ideea că mai multă educație ar trebui să fie principalul mijloc de reducere a inegalității poate fi atrăgătoare pentru politicieni și alegători, dar Groeger avertizează că aceasta poate fi o capcană politică periculoasă. Dacă dorim o societate mai echitabilă, nu ar trebui doar să prescriem mai mult timp în clasă, ci să luptăm pentru dreptate la locul de muncă.