Capitalismul numește poezia leneșă

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Capitalism Calls Poetry Lazy” de Wyatt Welch este o colecție de poezii puternică, care provoacă cititorii prin formatul său neortodox și reflecțiile profunde asupra vieții și societății. În timp ce mulți îi laudă frumusețea și profunzimea emoțională, unii consideră stilul său avangardist dificil de parcurs.

Multe recenzii subliniază capacitatea cărții de a provoca gânduri și emoții, utilizarea excelentă a limbajului, formatul unic și perspectivele profunde asupra vieții, societății și luptelor personale. Cartea este descrisă ca fiind strălucitoare, lămuritoare și o lectură obligatorie, cu teme care rezonează profund cu cititorii.

Unii cititori au considerat cartea excesiv de neortodoxă, cu elemente provocatoare precum strofe întrerupte, punctuație lipsă și lizibilitate dificilă. Câțiva recenzenți au menționat că stilul neconvențional ar putea diminua experiența generală, făcând unele părți greu de înțeles.

(pe baza a 15 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Capitalism Calls Poetry Lazy

Conținutul cărții:

Welch se confruntă cu marginile Statelor Unite în aceste poeme biografice despre răpirea sa, dificultățile sale ca homosexual/trans și alianța sa cu vrăjitoria. Printre poezii instabile și juxtapuneri, Welch caută corpul poetic chiar dincolo de cel fizic: „Faptul că sunt provocat să-mi întruchipez propria natură, alterată de forțe din afara mea, pentru a reafirma o pace, pacea mea, care a fost murdară în beneficiul privilegierii bărbaților, este un demers pe care îl revizitez și îl resimt zilnic.

Acest act de întoarcere la mine însămi, prin respingerea lumii, este întunecat și este sursa puterii mele ca vrăjitoare. Aceste practici se regăsesc în toată poezia mea”. Așa cum spune și titlul, Welch aduce atingere și intențiilor pe care capitalismul le nutrește împotriva noastră, a celor vii.

„Pentru ca capitalismul să funcționeze, el ne învață, pe mai multe niveluri, să ne deconectăm de empatia noastră naturală, de cei fără adăpost, de țările pe care le bombardăm cu calm și de celelalte ființe care ne împart lumea. Narațiunea lenei transformă legătura în cruzime, iar poezia expune astfel de ficțiuni.

Poezia sporește empatia noastră unii față de alții, inclusiv empatia noastră față de obiectele cotidiene. Poezia nu este leneșă - nu se odihnește niciodată.”.