Cele două tipuri de decădere

Recenzii ale cititorilor

Cartea de memorii a lui Sarah Manguso explorează experiența ei cu o boală cronică autoimună într-un mod profund emoționant și artistic. În timp ce unii cititori sunt captivați de proza ei poetică și de perspectivele oneste asupra suferinței, alții găsesc stilul și tonul cărții provocatoare sau deprimante. Cartea oferă solidaritate și speranță celor care se confruntă cu probleme de sănătate similare.

⬤ Scriere concisă și lirică care rezonează emoțional.
⬤ Oferă speranță și solidaritate celor cu boli cronice.
⬤ Îmbinare abilă de umor și sinceritate.
⬤ Oferă un portret realist al vieții cu boala, punând în discuție narațiunile comune.
⬤ Profund pătrunzător și provocator.

⬤ Stilul de scriere poate fi perceput ca fiind prea sărac sau poetic, îndepărtându-se de formatele tradiționale ale memoriilor.
⬤ Unii cititori au considerat că tonul este copleșitor de trist sau deprimant.
⬤ Pentru unii, narațiunea își pierde elanul spre final.
⬤ Este posibil să nu fie îndeplinite așteptările tuturor de la o carte de memorii convențională.

(pe baza a 43 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Two Kinds of Decay

Conținutul cărții:

O privire crudă și nepărtinitoare asupra suferinței și recuperării care anunță o nouă voce uimitoare

Evenimentele care au început în 1995 ar putea continua să mi se întâmple atâta timp cât mi se pot întâmpla lucruri. Gândiți-vă la spațiul îndepărtat, prin care corpurile cerești zboară veșnic. Ele zboară până când se transformă în forme noi, forme mai simple, cu tot mai puține calități și nume din ce în ce mai frumoase.

Există nume pentru lucruri în spațiu-timp care nu sunt nimic, pentru lucruri care sunt mai puțin decât nimic. Pitice albe, giganți roșii, găuri negre, singularități.

Dar chiar și așa, în starea lor de mai puțin decât nimic, ele continuă să se întâmple.

La douăzeci și unu de ani, când abia începea să înțeleagă enigmele maturității, Sarah Manguso s-a confruntat cu o alta: o boală extrem de imprevizibilă care a apărut brusc și i-a sfâșiat perioada de douăzeci de ani, dispărând și apoi revenind, paralizând-o săptămâni la rând, programând-o mai întâi să nu se aștepte la nimic de la viață și apoi, cu furie, să se aștepte la totul. În această poveste captivantă, Manguso își amintește de lupta ei de nouă ani: purificări de sânge dificile, vene colapsate, catetere toracice multiple, moartea prietenilor și a străinilor, dependență, depresie și, cel mai rău pentru un scriitor, metaforele banale care însoțesc boala prelungită.

O carte de o grație și o conștiință de sine extraordinare, Cele două tipuri de decădere transcende însăși noțiunea de ceea ce poate și ar trebui să fie o poveste despre boală.