Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea lui Michael Kruger „Cele zece porunci ale creștinismului progresist” oferă o critică concisă a creștinismului progresist dintr-o perspectivă creștină conservatoare, subliniind credințele sale cheie și contrastându-le cu doctrinele creștine tradiționale. Cartea servește ca o introducere accesibilă la subiect și încurajează discernământul în rândul credincioșilor cu privire la diferențele dintre creștinismul progresist și cel tradițional.
Avantaje:⬤ Prezentarea concisă și directă a unor idei complexe.
⬤ Articulare clară a diferențelor dintre creștinismul progresist și cel tradițional.
⬤ Oferă o resursă utilă pentru liderii bisericii și tinerii adulți.
⬤ Încurajează discernământul și înțelegerea dezbaterilor teologice actuale.
⬤ Bine structurat pentru cititorii care caută o înțelegere fundamentală fără detalii copleșitoare.
Dezavantaje:⬤ Unii cititori au considerat-o prea simplistă și lipsită de profunzime.
⬤ Critică în mod predominant punctul de vedere progresist, fără a se implica pe deplin în argumentele acestuia.
⬤ Diversitatea limitată a surselor, bazându-se în principal pe câțiva autori pentru exemple.
⬤ Unii cred că această carte poate contribui mai degrabă la dezbinare decât la reconciliere în cadrul comunității creștine.
(pe baza a 33 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
The Ten Commandments of Progressive Christianity
Conținutul cărții:
O privire precaută asupra a zece jumătăți de adevăr periculos de atrăgătoare.
În 1923, J. Gresham Machen, pe atunci profesor la Seminarul Princeton, a scris textul său clasic, Creștinismul și liberalismul. Cartea a fost un răspuns la creșterea liberalismului în denominațiile principale din vremea sa. Machen a susținut că înțelegerea liberală a creștinismului nu era, de fapt, doar o variantă a credinței, nici nu reprezenta doar o perspectivă denominațională diferită, ci era o religie complet diferită. Mai simplu spus, creștinismul liberal nu este creștinism.
Ceea ce este remarcabil la cartea lui Machen este cât de prevăzătoare a fost. Descrierea sa a creștinismului liberal - o versiune moralizatoare, terapeutică a credinței, care pune mai mult preț pe întrebări decât pe răspunsuri și pe a fi „bun” decât pe a fi „corect” - există și astăzi, practic în aceeași formă. Numai din acest motiv, cartea ar trebui să fie o lectură obligatorie, cu siguranță pentru toți studenții seminariști, pastorii și liderii creștini.
Deși susținătorii săi moderni prezintă creștinismul liberal ca fiind ceva nou și revoluționar, nu este nimic de genul acesta. Poate că are nume noi (de exemplu, creștinism „emergent” sau „progresiv”), dar este pur și simplu o reluare a aceluiași sistem bine uzat care există de generații.
Prezența constantă a creștinismului liberal m-a frapat nu cu mult timp în urmă, când am dat peste un devoțional zilnic al lui Richard Rohr care enumeră zece principii pe care el crede că creștinismul modern trebuie să le întruchipeze. Aceste zece principii sunt de fapt extrase din cartea lui Philip Gulley, If the Church Were Christian: Rediscovering the Values of Jesus. În acea serie de devoționale, intitulată ironic „Întoarcerea la esențial”, Rohr prezintă cele zece principii ca un fel de declarație confesională a liberalismului modern (în timp ce, în același timp, pretinde că deplânge declarațiile confesionale). Acestea sunt, de fapt, zece porunci pentru creștinismul progresist.
Într-adevăr, aceste zece porunci sună ca și cum ar fi fost adunate nu atât pe vârful muntelui, cât în sala de clasă a universității. Ele sunt mai puțin despre Dumnezeu care își dezvăluie dorințele și mai mult despre omul care și le exprimă pe ale sale - mai puțin Moise, mai mult Oprah.
Dar rețineți: fiecare dintre aceste porunci este parțial adevărată. De fapt, aceasta este ceea ce face ca această listă, și creștinismul progresist în ansamblu, să fie atât de provocatoare. Este un curs de masterat în jumătăți de adevăruri care sună atrăgător la suprafață, până când sapi mai adânc și explorezi cu adevărat fundamentele și implicațiile lor. Benjamin Franklin avea dreptate când spunea: „Jumătate de adevăr este adesea o mare minciună”.
În aceste zece capitole scurte vom diagnostica și vom critica fiecare dintre aceste dogme, oferind un răspuns biblic și teologic la fiecare și cufundându-ne ocazional în volumul clasic al lui Machen. Dacă biserica se va ține tare de „credința care a fost odată pentru totdeauna dată sfinților” (Iuda 3), atunci trebuie să fim capabili să distingem credința adevărată de acele lucruri care se prefac în credință adevărată.
Speranța și rugăciunea mea este că acest scurt volum va face această sarcină vitală puțin mai ușoară.
