Chestionarea cosmopolitismului

Titlul original:

Questioning Cosmopolitanism

Conținutul cărții:

Wim Vandekerckhove și Stan van Hooft Filozoful Diogene Cinicul, în secolul al IV-lea î.Hr., a fost întrebat de unde vine și cărui loc simte că îi aparține. El a răspuns că este un "cetă- 1 zen al lumii" (kosmopolits).

Acesta a fost prima persoană cunoscută care s-a descris pe sine ca fiind cosmopolit. Un secol mai târziu, stoicii au dezvoltat și mai mult acest concept, afirmând că întregul cosmos nu era decât o polis, a cărei ordine era logosul sau rațiunea dreaptă. A trăi în conformitate cu această rațiune corectă presupunea să dai dovadă de bunătate față de întreaga specie umană.

De-a lungul creștinismului timpuriu, cosmopolitismul a primit diverse interpretări, uneori chiar contrare noțiunii incluzive a stoicilor. Interpretarea lui Augustin, de exemplu, sugera că numai cei care îl iubesc pe Dumnezeu pot trăi în "Cetatea lui Dumnezeu" universală și fără frontiere.

Mai târziu, redescoperirea scrierilor stoice în timpul Renașterii europene a inspirat gânditori precum Erasmus, Grotius și Pufendorf să se inspire din cosmopolitism pentru a susține pacea mondială prin toleranță religioasă și o societate a statelor. Aceeași inspirație poate fi observată în revoluțiile americană și franceză.

În secolul al XVIII-lea, filozofi de orientare precum Bentham (prin utilitarism) și Kant (prin rațiunea universală) au dezvoltat versiuni noi și foarte diferite ale cosmopolitismului care servesc astăzi drept surse-cheie ale filozofiei cosmopolite. Secolul al XIX-lea a fost martorul dezvoltării unor noi forme de idealuri transnaționale, inclusiv a criticii lui Marx la adresa capitalismului în numele unei clase muncitoare internaționale.