Cinci piloni ai vieții spirituale: Un ghid practic de rugăciune pentru persoanele active

Recenzii ale cititorilor

Cartea părintelui Robert Spitzer este bine primită pentru explorarea atentă, accesibilă și convingătoare a spiritualității și a învățăturilor catolice. Cititorii îi apreciază profunzimea și abilitatea autorului de a comunica concepte profunde într-o manieră ușor de înțeles, conducând adesea la inspirație personală și la o legătură mai profundă cu credința.

Cititorii evidențiază organizarea atentă a cărții, ideile filosofice profunde, accesibilitatea și capacitatea sa de a inspira creșterea spirituală. Mulți au considerat-o o lectură captivantă, care oferă modalități concrete de îmbunătățire a vieții spirituale, iar autorul este lăudat pentru inteligența, umorul și stilul său de scriere captivant.

Unii recenzenți notează că cartea necesită o lectură mai atentă și meditație, ceea ce o face mai puțin potrivită pentru cei care caută o lectură ușoară. Câțiva au simțit că ar putea fi mai pastorală și mai puțin axată pe apologetică, ceea ce ar putea fi un dezavantaj pentru cititorii care caută argumente intelectuale specifice.

(pe baza a 40 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Five Pillars of the Spiritual Life: A Practical Guide to Prayer for Active People

Conținutul cărții:

Sfântul Ignațiu Loyola, fondatorul iezuiților, a îmbrățișat idealul de a deveni contemplativi în acțiune. El era convins că contemplația (conștientizarea profundă și însușirea iubirii necondiționate a lui Dumnezeu) ar trebui să ne afecteze acțiunile și că acțiunile noastre trebuie să fie readuse la contemplație.

Aceste cinci dimensiuni ale vieții spirituale: (1) Sfânta Euharistie, (2) rugăciunea spontană, (3) Fericirile, (4) parteneriatul cu Duhul Sfânt și (5) viața contemplativă în sine, în general nu se dezvoltă simultan sau chiar în mod paralel. Unele se dezvoltă foarte rapid, dar nu ating o profunzime semnificativă; în timp ce altele se dezvoltă destul de lent, dar par a fi aproape nesfârșite în profunzimea înțelepciunii, încrederii, speranței, virtuții și iubirii pe care le generează. Cel mai bun mod de a explica acest lucru este de a analiza fiecare dintre piloni în parte.

Cu toate acestea, înainte de a face acest lucru, este indispensabil ca fiecare dintre noi să recunoască (cel puțin intelectual) baza fundamentală a contemplației creștine, și anume, iubirea necondiționată a lui Dumnezeu. Isus ne-a învățat să ne adresăm lui Dumnezeu ca Abba. Dacă Dumnezeu este cu adevărat Abba; dacă iubirea Sa este asemenea tatălui fiului risipitor; dacă patima lui Isus și Euharistia sunt confirmări ale acestei Iubiri necondiționate; dacă Dumnezeu a iubit cu adevărat atât de mult lumea încât L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume nu pentru a ne condamna, ci pentru a ne salva și a ne aduce la viața veșnică (Ioan 3:16-19); dacă nimic nu ne poate separa cu adevărat de iubirea lui Dumnezeu în Isus Cristos (Rm 8: 31-39); și dacă Dumnezeu ne-a pregătit cu adevărat să înțelegem pe deplin, împreună cu toți sfinții, lățimea și lungimea și înălțimea și adâncimea iubirii lui Hristos și să experimentăm această iubire care întrece orice înțelegere, astfel încât să putem ajunge la plinătatea lui Dumnezeu Însuși (Ef 3:18-20), atunci iubirea lui Dumnezeu este necondiționată și este, prin urmare, fundamentul pentru încrederea necondiționată și speranța necondiționată. Nu poate exista nimic mai important decât contemplarea, afirmarea, însușirea și trăirea în această iubire necondiționată. Acesta este scopul contemplației; într-adevăr, scopul vieții spirituale în sine.