Ciuma și sfârșitul Antichității: Pandemia din 541-750

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează impactul epidemiilor, în special al ciumei lui Iustinian, asupra Evului Mediu, prezentând o combinație de eseuri academice care oferă noi perspective și metodologii. În timp ce unii cititori o consideră extrem de informativă și captivantă, alții o critică pentru lipsa de coerență și profunzime în dovezi.

Oferă noi abordări metodologice, bună resursă inițială privind ciuma lui Iustinian, captivantă și cuprinzătoare pentru cei interesați de subiect, în general lăudată ca fiind informativă și bine scrisă.

Lipsă de dovezi obiective substanțiale, niveluri variate de interes între capitole, unii cititori consideră că este prea academică și neclară, puțin consens asupra problemelor istorice cheie, nu extinde în mod semnificativ cunoștințele existente.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Plague and the End of Antiquity: The Pandemic of 541-750

Conținutul cărții:

Ciuma a fost un factor-cheie în declinul Antichității și începutul Evului Mediu.

Cu opt secole înainte de Moartea Neagră, o pandemie de ciumă a cuprins ținuturile din jurul Mării Mediterane și s-a extins în cele din urmă până în Persia, la est, și până în insulele britanice, la nord. Aceasta a persistat sporadic între 541 și 750, aceeași perioadă care a fost martora modelării distincte a Imperiului Bizantin, a unei noi proeminențe a papalității romane și a monahismului, a începuturilor islamului și a expansiunii fulminante a Imperiului Arab, a ascensiunii dinastiei carolingiene în Galia francă și, nu întâmplător, a începuturilor unei etici pozitive a muncii în Occidentul latin.

În acest volum, primul pe această temă, doisprezece cercetători dintr-o varietate de discipline - istorie, arheologie, epidemiologie și biologie moleculară - au realizat o prezentare cuprinzătoare a originilor, răspândirii și mortalității pandemiei, precum și a efectelor sale economice, sociale, politice și religioase. Istoricii examinează surse scrise într-o serie de limbi, inclusiv arabă, siriacă, greacă, latină și irlandeză veche. Arheologii analizează gropile funerare, satele abandonate și proiectele de construcție avortate.

Epidemiologii folosesc sursele scrise pentru a urmări mijloacele și viteza de transmitere a bolii, combinația de vulnerabilitate și rezistență întâlnită și modelele de reapariție în timp. În cele din urmă, biologii moleculari, nou veniți în acest tip de investigație, au devenit pionieri ai paleopatologiei, căutând modalități de identificare a agenților patogeni în rămășițele umane din trecutul îndepărtat.".