Clamor

Conținutul cărții:

Nonficțiune literară. Studii africane și afro-americane. Muzică. Traducere de Olivia C. Harrison și Teresa Villa-Ignacio. Ilustrație de Julie Simon-Titecat. Memoriile poetice ale lui Hocine Tandjaoui, CLAMOR, sunt o mărturie captivantă a solidarităților transnaționale forjate în lumea decolonizării în anii '50 și '60, din perspectiva rar auzită a unui copil. Pe fundalul unuia dintre cele mai sângeroase războaie de decolonizare, CLAMOR oferă o descriere a peisajului sonor colonial și o evocare poetică uluitoare a descoperirii de către Tandjaoui a muzicii afro-americane în timpul copilăriei sale în Algeria colonizată. Un text poetic superb scris și tradus sau prome, CLAMOR ia în considerare muzica care a modelat copilăria lui Tandjaoui, coloana sonoră a mișcărilor de eliberare a negrilor din SUA și vocile artiștilor din diaspora africană care se ridică deasupra zgomotului războiului, devenind cutia sonoră și masa de rezonanță a decolonizării în Algeria.

Prezentat bilingv în franceză și engleză.

Deși suntem încă departe de o imagine mai completă, cititorii anglofoni pot începe să reconstituie peisajul uman exaltant și terifiant care alcătuiește Algeria de atunci și de acum: înainte, în timpul și după colonizarea franceză. Urletul sincopat al lui Hocine Tandjaoui despre suferința, bucuria și descoperirea copilăriei - rostit, scuipat și mângâiat din zgomotul înconjurător - oferă greutate imaginativă vieții pierdute de mult, dar mereu prezente. Pe lângă punerea la dispoziție a acestui text genial, traducătoarele Olivia C. Harrison și Teresa Villa-Ignacio ne oferă și un manual de traducere și de intrare într-o lume prea puțin cunoscută în afara circumscripției sale imediate. --Ammiel Alcalay.

Lectura memoriilor lui Tandjaoui m-a catapultat imediat înapoi în propria mea copilărie, în siguranță în nord, dar plină de aceleași plăceri aduse de ochiul verde al vechiului aparat de radio ca mijloc concentrat de transmitere a știrilor, adică a muzicii și a limbii, de la o distanță mai mare decât aș fi putut eu, noi, crede vreodată că este posibil. Și astfel, lumea, odată lăsată să intre prin intermediul mașinii din spatele acelui ochi, comprimată, adusă acasă, se deschide din nou prin difuzoare și povești. O sărbătoare. A scrie poezie în germană înseamnă "dichten", ecou pentru "a condensa", iar această autobiografie în "proză" este un poem, o condensare în cuvinte-muzică. O plăcere imensă - aici în adevărate canale stereo: originalul francez & o excelentă traducere în engleză. --Pierre Joris.