Coloana sonoră a revoluției: Politica muzicii în Iran

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare pătrunzătoare a muzicii iraniene și a relației acesteia cu cultura și istoria țării, în special după revoluție. Cititorii apreciază abordarea savantă a autorului și povestirea vie, făcând accesibile narațiunile istorice complexe. Cu toate acestea, unii menționează că stilul de scriere poate fi dens, iar dimensiunea de imprimare mică, afectând lizibilitatea.

⬤ Bine documentată și bine scrisă
⬤ oferă o perspectivă profundă asupra muzicii și culturii iraniene
⬤ face istoria complicată accesibilă
⬤ captivantă și provocatoare
⬤ o lectură obligatorie pentru înțelegerea Iranului contemporan
⬤ oferă o perspectivă valoroasă asupra societății și muzicii de după revoluție
⬤ frumos scrisă.

⬤ Nu este o lectură ușoară
⬤ stilul de scriere dens poate fi o provocare pentru unii
⬤ dimensiunea mică a caracterelor poate provoca oboseala ochilor
⬤ poate necesita o abordare mai lentă și mai atentă pentru a o aprecia pe deplin.

(pe baza a 16 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Soundtrack of the Revolution: The Politics of Music in Iran

Conținutul cărții:

Muzica a fost una dintre primele victime ale Revoluției iraniene. A fost interzisă în 1979, dar s-a strecurat rapid înapoi în cultura și politica iraniană. Statul s-a folosit de muzică pentru propaganda sa în timpul războiului Iran-Irak. De-a lungul timpului, muzica a oferit un spațiu politic important în care artiștii și publicul s-au putut angaja în dezbateri sociale și politice. Acum, după mai bine de 35 de ani, atât copiii revoluției, cât și muzica lor au ajuns la maturitate. Soundtrack of the Revolution oferă o descriere impresionantă a culturii iraniene, a politicii și a schimbărilor sociale pentru a oferi o istorie alternativă a Republicii Islamice.

Bazându-se pe peste cinci ani de cercetare în Iran, inclusiv în timpul protestelor din 2009, Nahid Siamdoust prezintă o distribuție completă de personaje, de la muzicieni și membri ai publicului la oficiali ai statului, și îi poartă pe cititori în sălile de concert și la spectacolele underground, precum și în birourile de licențiere și cenzură ale statului. Ea urmărește îndeaproape activitatea a patru muzicieni - un gigant al muzicii clasice persane, o vedetă pop sprijinită de guvern, un rocker rebel și un rapper underground - fiecare având opinii politice și relații cu guvernul iranian extrem de diferite. Luate împreună, aceste examinări ale muzicienilor și ale muzicii lor aruncă lumină asupra unor probleme aflate în centrul dezbaterilor din Iran - cu privire la viitorul și identitatea sa, la schimbarea noțiunilor de credință religioasă și la căutarea libertății politice.

Siamdoust arată că, chiar dacă autoritățile de stat decid, pentru moment, să acorde mai multe libertăți populației tinere majoritare din Iran, acestea păstrează controlul și îi pot pedepsi pe cei care se îndepărtează prea mult. Dar muzica va continua să ofere o deschidere pentru dezbatere și sfidare. Așa cum au demonstrat Revolta Verde din 2009 și Revoluția din 1979, invocarea unei melodii sau a unui vers muzical puternic poate uni străinii într-un public puternic.