Confesiunile doamnei Nijo

Recenzii ale cititorilor

Recenziile reflectă o puternică apreciere pentru „Confesiunile doamnei Nijo” ca o autobiografie captivantă și pătrunzătoare, care oferă o perspectivă unică asupra vieții unei femei de rang înalt în Japonia sfârșitului de secol XII și începutului de secol XIII. Majoritatea recenzenților laudă profunzimea emoțională, calitatea scrierii și personajele captivante, în timp ce unii își exprimă o ușoară nemulțumire față de calitatea fizică a cărții și, ocazional, față de dificultatea traducerii.

⬤ Povestea captivantă și fascinantă a vieții doamnei Nijo.
⬤ Profunzime emoțională ridicată și relatabilitate pentru cititorii moderni.
⬤ Scriere frumoasă intercalată cu poezie.
⬤ Traducere excelentă lăudată de mai mulți cititori.
⬤ Oferă o perspectivă rară asupra vieții femeilor în Japonia istorică.
⬤ Conține umor și experiențe relatabile.

⬤ Unele plângeri cu privire la calitatea fizică a cărții (hârtie și tipar).
⬤ Câtorva cititori li s-a părut puțin dificil să intre în traducere.
⬤ Lipsă de organizare în narațiune, nu este structurată ca o poveste tradițională.
⬤ Dezamăgire minoră în prezentarea generală în comparație cu așteptările.

(pe baza a 19 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Confessions of Lady Nijo

Conținutul cărții:

În jurul anului 1307, o femeie remarcabilă din Japonia s-a așezat pentru a finaliza povestea vieții sale. Rezultatul a fost o narațiune autobiografică, o poveste despre treizeci și șase de ani (1271-1306) din viața doamnei Nijo, începând de când a devenit concubina unui împărat retras din Kyoto, la vârsta de paisprezece ani, și terminând, mai multe aventuri amoroase mai târziu, cu o relatare a noii sale vieți de călugăriță budistă rătăcitoare.

Totuși, prin capriciile istoriei, a fost nevoie de șase secole și jumătate pentru a ajunge la gloria poveștii doamnei Nijo. Confesiunile doamnei Nijo sau Towazugatari în japoneză, nu a fost difuzată pe scară largă după ce a fost scrisă, poate din cauza disputei dinastice care a divizat curând familia imperială, sau poate din cauza portretului intim al doamnei Nijo al unui împărat foarte uman. Oricare ar fi fost cauza, cartea a fost neglijată, apoi uitată complet, și doar un singur manuscris a supraviețuit.

Acesta a fost în cele din urmă descoperit în 1940, dar nu va fi publicat decât după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1950. Această traducere și adnotările sale se bazează pe mai multe ediții japoneze, dar împrumută cel mai mult din interpretările oferite de Tsugita Kasumi.