Confesiunile unui director de pompe funebre: Cum moartea mi-a salvat viața

Recenzii ale cititorilor

Confesiunile unui director de pompe funebre de Caleb Wilde este o carte de memorii sinceră care explorează complexitatea vieții, durerea și profesia de director de pompe funebre. Cartea oferă cititorilor o perspectivă profundă asupra călătoriei personale a autorului, a luptelor sale cu credința și a experiențelor sale legate de moarte și de familiile îndurerate. Cartea își propune să schimbe narațiunea negativă din jurul morții și încurajează un dialog mai deschis și mai plin de compasiune cu privire la aceasta.

Cartea este bine scrisă și captivantă, plină de anecdote personale care sunt atât emoționante, cât și provocatoare. Cititorii apreciază franchețea lui Caleb Wilde și capacitatea sa de a transmite emoții profunde legate de viață și moarte. Cartea oferă o perspectivă valoroasă asupra industriei funerare și a procesului de doliu, ceea ce o face relevantă pentru un public larg, inclusiv pentru cei care se confruntă cu pierderi și pentru cei care intră în profesia funerară. Mulți au găsit-o inspirată, relatabilă și vindecătoare.

Unii cititori au fost de părere că această carte se axează prea mult pe teme religioase și ar putea îndepărta publicul necreștin. Câțiva au menționat că se așteptau la mai multe detalii din culisele activității funerare, în loc de o narațiune filosofică. În plus, cel puțin un recenzent și-a exprimat îngrijorarea cu privire la calitatea fizică a cărții, cum ar fi starea precară a unor exemplare.

(pe baza a 310 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Confessions of a Funeral Director: How Death Saved My Life

Conținutul cărții:

„Mă cutremur să spun că există ceva bun în moarte, pentru că am privit în ochii mamei îndurerate și am văzut durerea de inimă a văduvei îndurerate, dar am văzut și ceva mai mult în moarte, ceva bun. Mâinile morții nu sunt toate osoase și reci.” - din Confessions of a Funeral Director

Suntem un popor care se teme profund de moarte. În timp ce oamenii sunt conectați biologic pentru a evita moartea cât mai mult timp posibil, am devenit prea pricepuți să ne ascundem de ea, să o denigrăm și - atunci când nu mai poate fi evitată - să lăsăm profesioniștii să preia controlul.

Caleb Wilde, director de pompe funebre din a șasea generație, înțelege această reticență și teamă. Plănuise să se îndepărteze cât mai mult posibil de afacerea familiei. Voia să facă o diferență în lume și cum ar fi putut face asta dacă toți oamenii cu care lucra erau... morți? Încet-încet, a descoperit că îngrijirea persoanelor decedate și a celor dragi lor făcea o diferență - în viețile altor oameni, desigur, dar părea să o salveze și pe a sa. O spiritualitate a morții a început să apară pe măsură ce observa:

- Familia care își îmbrăca cu dragoste tatăl decedat pentru înmormântare.

- Actul de îmbălsămare a unei fetițe care a oferit un dar familiei îndurerate.

- Căminul de bătrâni care a onorat viața unei femei stând în procesiune în timp ce trupul ei era luat.

- Înmormântarea care a unit o comunitate conflictuală.

Prin povești ca acestea, spuse cu umor și emoție în egală măsură, Wilde oferă o privire intimă asupra activității și o nouă perspectivă asupra vieții și morții.

-- Thomas Lynch, autor al The Undertaking