Confesiunile unui englez devorator de opiu (Confessions of an English Opium-Eater)

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o privire complexă asupra minții lui Thomas De Quincey în timp ce acesta își parcurge experiențele cu opiul, împletind detalii autobiografice cu reflecții asupra dependenței și imaginației. În timp ce unii cititori o găsesc captivantă și pătrunzătoare, alții se luptă cu stilul său dens și divagant și o percep ca fiind prea indulgentă sau lipsită de conținut substanțial.

Cititorii apreciază relevanța cărții în înțelegerea consumului de droguri și a creativității, ediția de înaltă calitate cu introduceri și note valoroase și explorarea poetică a viselor și dependenței. Mulți o consideră o lectură valoroasă, în special pentru analizele istorice și literare.

Unii cititori critică cartea pentru că este greu de citit și uneori confuză din cauza prozei sale lungi și dense. Alții consideră că îi lipsește o explorare directă a experiențelor legate de opiu și că este în mare parte o poveste de plângere dintr-o perspectivă aparent privilegiată, ceea ce o face dificil de abordat.

(pe baza a 43 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Confessions of an English Opium-Eater

Conținutul cărții:

„Am fost adesea întrebat cum am ajuns să mănânc opiu în mod regulat...”.

„Uneori mi se părea că am trăit 70 sau 100 de ani într-o singură noapte - ba mai mult, uneori aveam sentimente reprezentative pentru un mileniu petrecut în acel timp sau... de o durată mult dincolo de limitele oricărei experiențe umane”.

Într-o analiză a dependenței sale de laudanum, Thomas De Quincey scoate la iveală plăcerile celeste și depresiile infernale ale unei vieți petrecute în dependență de „opiul subtil și puternic”. Deopotrivă emoționantă și rapsodică, de o frumusețe poetică și lirică, cartea Confesiunile unui englez consumator de opiu evocă viziuni înfricoșătoare și rătăciri nocturne fantasmagorice, în timp ce realitatea, visul și memoria se confundă și se întrepătrund într-o ceață nebuloasă și proteică.

Această ediție include, de asemenea, clasicele „Suspiria de Profundis” și „The English Mail-Coach”, ambele continuând explorarea de către De Quincey a drogului și a relației acestuia cu visele și evenimentele copilăriei, și inspirând-o pe Virginia Woolf să declare că scrierile lui De Quincey au „efectul unor inele sonore care se întrepătrund și se lărgesc până când creierul abia se poate extinde suficient de mult pentru a realiza ultimele vibrații îndepărtate”.