Creștinismul: Evidențele sale, originea sa, moralitatea sa, istoria sa

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Annie Besant despre creștinism a stârnit recenzii mixte. În timp ce unii cititori îi apreciază documentația minuțioasă și perspectivele istorice unice pe care le oferă, alții o critică pentru că este părtinitoare și nefondată pe fapte istorice reale. Cartea pare să reprezinte o etapă în călătoria spirituală a lui Besant, în care aceasta analizează în mod critic credințele creștine, dar unii cititori consideră că argumentele ei sunt lipsite de profunzime și sunt puternic influențate de convingerile ei personale.

⬤ Oferă o multitudine de documente și perspective istorice.
⬤ Încurajează cititorii să se gândească critic la credințele lor.
⬤ Unii o consideră interesantă și informativă, în special în ceea ce privește contextul istoric.

⬤ Multe recenzii critică cartea pentru prejudecățile față de creștinism, etichetând-o drept dezechilibrată și plină de opinii.
⬤ Unii susțin că prezintă inexactități factuale și o istorie incompletă.
⬤ Un număr semnificativ de cititori au considerat-o neinteresantă sau o pierdere de timp.

(pe baza a 19 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Christianity: Its Evidences, Its Origin, Its Morality, Its History

Conținutul cărții:

Annie Besant (n e Wood; 1 octombrie 1847 - 20 septembrie 1933) a fost o socialistă britanică, teosofistă, activistă pentru drepturile femeilor, scriitoare, oratoare, educatoare și filantrop. Considerată o campioană a libertății umane, a fost o susținătoare înfocată a autonomiei irlandeze și indiene. A fost o autoare prolifică, cu peste trei sute de cărți și broșuri la activ. În calitate de pedagog, printre contribuțiile sale se numără înființarea Universității Banaras Hindu.

În 1867, Annie, la vârsta de 20 de ani, s-a căsătorit cu Frank Besant, un cleric, și au avut doi copii. Cu toate acestea, opiniile religioase tot mai neconvenționale ale lui Annie au dus la separarea lor legală în 1873. Ea a devenit apoi un orator proeminent pentru Societatea Națională Seculară (NSS), precum și scriitoare și prietenă apropiată a lui Charles Bradlaugh. În 1877 au fost urmăriți penal pentru publicarea unei cărți a militantului pentru controlul nașterilor Charles Knowlton. Scandalul i-a făcut celebri, iar Bradlaugh a fost ulterior ales deputat pentru Northampton în 1880.

În 1890, Besant a întâlnit-o pe Helena Blavatsky, iar în următorii câțiva ani interesul ei pentru teosofie a crescut, în timp ce interesul ei pentru chestiunile laice a scăzut. A devenit membră a Societății Teosofice și o proeminentă conferențiară pe această temă. Ca parte a activității sale legate de teosofie, a călătorit în India. În 1898, a ajutat la înființarea Școlii Centrale Hinduse, iar în 1922 a ajutat la înființarea Hyderabad (Sind) National Collegiate Board în Mumbai, India. În 1902, a înființat prima lojă de peste mări a Ordinului Internațional al Francmasoneriei, Le Droit Humain. În următorii ani, ea a înființat loji în multe părți ale Imperiului Britanic. În 1907, a devenit președinta Societății Teosofice, al cărei sediu internațional se afla, până atunci, în Adyar, Madras (Chennai).

De asemenea, s-a implicat în politică în India, alăturându-se Congresului Național Indian. Când a izbucnit Primul Război Mondial, în 1914, a contribuit la lansarea Ligii pentru autonomie, care milita pentru democrație în India și pentru statutul de dominator în cadrul Imperiului Britanic. Acest lucru a condus la alegerea sa ca președinte al Congresului Național Indian, la sfârșitul anului 1917. La sfârșitul anilor 1920, Besant a călătorit în Statele Unite împreună cu fiul ei adoptiv și protejat, Jiddu Krishnamurti, despre care susținea că este noul Mesia și întruparea lui Buddha. Krishnamurti a respins aceste afirmații în 1929. După război, ea a continuat să militeze pentru independența Indiei și pentru cauzele teosofiei, până la moartea sa în 1933. (wikipedia.org)