Titlul original:
Early Christianity and Historical Methods
Conținutul cărții:
Această analiză se concentrează pe activitatea primilor creștini, a teologilor proeminenți și a istoricilor bisericii care au dezvoltat și stabilit ortodoxia în teologia creștină. Abordările apologetice sunt analizate și se arată că problemele apar atunci când nu se face distincție între metodele istorice și cele teologice.
Apologeții care abordează studiul istoriei în același mod în care abordează teologia fac un deserviciu ambelor discipline. A doua parte a narațiunii susține că Hristos este esența credinței, adică această entitate este o divinitate care există doar prin credință. Miracolele lui Hristos, învierea sa și ispășirea nu sunt în concordanță cu realitățile așteptate în istorie.
Mai mult, aceste elemente ale divinității nu au fost niciodată destinate să fie dovezi în sens istoric. Prin urmare, rațiunea, în acest context, nu este salvarea umanității.
Nimic nu poate fi învățat despre Hristos din istorie, el este un paradox, așa cum susținea Kierkegaard - Hristos nu poate fi cunoscut (din perspectivă istorică). Adevărurile spirituale, însă, au fost dezvoltate de teologi și pot fi învățate prin credința creștină. Această carte va fi deosebit de atrăgătoare pentru cei interesați să înțeleagă unele dintre cele mai influente dezvoltări ale creștinismului timpuriu care s-au transformat în componente ale doctrinei creștine.
Ea acoperă analiza textuală a scrierilor antice, abordările istorice ale studiului teologiei și metodele utilizate pentru cercetarea istorică. Se pune accentul pe metodele istorice și pe motivul pentru care este important să se facă distincția între teologie și istorie.
